Mere coapte – 2 rețete delicioase!

Mere coapte. Vă propunem să pregătiți acest desert clasic atât de bun – mere coapte. Un deliciu sănătos, savuros și cu puține calorii. Rețete sunt o mulțime, de la cele mai simple până la cele mai rafinate. Puteți coace merele atât în cuptor, cât și la cuptorul cu microunde, simplu sau cu diverse umpluturi: brânză de vaci, nuci, fructe uscate, miere, gem și scorțișoară. Astăzi vom încerca 2 cele mai populare umpluturi: 5 mere cu brânză și 5 mere cu nuci, miere și fructe uscate.

INGREDIENTE:

-10 mere medii (verzi sau galben-verzui).

Pentru umplutura cu brânză:

-150 gr de brânză de vaci;

-50 gr de zahăr sau miere;

-1 gălbenuș;

-30 gr de unt;

-vanilie.

Pentru umplutura cu nuci și fructe uscate:

-100 gr de nuci (alune, arahide, migdale, caju);

-50 gr de stafide;

-50 gr de vișine sau răchițele;

-25 gr de unt;

-2 linguri de miere.

Pentru decor:

-zahăr pudră.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți umplutura de brânză. Amestecați brânza de vaci cu zahăr sau miere, gălbenuș, vanilie și unt moale. Opțional, puteți trece brânza de vaci prin sită sau să o pasați cu blenderul.

2.Pregătiți umplutura de nuci. Mărunțiți, cu blenderul sau cuțitul, nucile prăjite preventiv.

3.Luați forma de copt și o tapetați cu staniol.

4.Spălați merele și îndepărtați cotorul cu semințe, folosind cuțitul special sau un cuțit mic. Tăiați o adâncitură pentru umplutură. Pregătiți merele după ce umpluturile sunt gata, deoarece acestea foarte repede se întunecă la culoare.

5.Umpleți 5 mere cu brânză. Puteți face acest lucru cu lingurița sau transferați umplutura în poșul cu dui, astfel veți umple fructele mult mai ușor.

6.În celelalte 5 mere, adăugați pe rând fructe și nuci. Mai întâi vișine sau răchițele, pe care le îndesați cu degetul, apoi stafide și la fel le presați.

7.Adăugați câte o bucățică de unt moale și îl repartizați pe suprafața merelor.

8.Adăugați nucile mărunțite și le stropiți cu miere.

9.Dați merele la cuptorul preîncălzit până la 180°C până vor fi gata, aproximativ 30 de minute, în dependență de cuptor și mărimea merelor.

Merele frumoase și aurii sunt gata. Aroma de nuci și unt este incredibilă! Merele sunt moi și suculente, însă își mențin foarte bine forma. Le puteți servi atât calde, cât și reci. Presărați merele cu zahăr pudră și chemați-i pe toți la masă. Pulpa acrișoară de mere se combină perfect cu brânza vanilată și fructele dulci. Serviți merele cu înghețată și sos de caramel.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!