În acest articol vom descrie 10 greșeli, pe care le săvârșesc mamele, când își educă fiicele.
1. PROGRAMAREA
Cea mai severă greșeală săvârșită de multe mame și bunici, când își educă fiicele și, corespunzător, nepoatele, este „programarea” lor la un oarecare set obligatoriu de aptitudini și calități, pe care acestea trebuie să le aibă. „Trebuie să fii drăguță”, „Trebuie să fii binevoitoare”, „Trebuie să fii plăcută de alții”, „Trebuie să înveți să gătești”, „Trebuie…”. Aptitudinea de a găti nu este rea, dar fetița capătă o gândire greșită: vei fi valoroasă doar dacă vei corespunde unui set de criterii.
Exemplul personal este mult mai eficient în acest caz și dă rezultate fără să provoace traumatisme psihologice: „Hai să pregătim împreună o supă delicioasă”, „Hai să facem împreună curățenie în casă”, „Hai să alegem împreună coafura potrivită pentru tine”. Văzând cum mama face ceva cu plăcere, fiica dorește să învețe și ea aceste lucruri.
Și, dimpotrivă, dacă mama urăște o anumită ocupație, atunci fiica va căpăta o repulsie subconștientă față de aceasta — indiferent de insistențele mamei și discuțiile permanente despre utilitatea acesteia. De fapt, fetița oricum va învăța toate cele necesare mai devreme sau mai târziu: când aceste lucruri vor deveni necesare pentru ea însăși.
2. ATITUDINEA GREȘITĂ FAȚĂ DE BĂRBAȚI
A doua greșeală întâlnită frecvent în educația fiicelor este atitudinea grea, condamnabilă față de bărbați și relațiile intime, care le este transmisă de mame. „Ei au nevoie doar de un singur lucru”, „Ai grijă, se va distra și te va părăsi”, „Cel mai important este să nu rămâi gravidă”, „Trebuie să fii inabordabilă”. Drept rezultat, fetița crește cu senzația că bărbații sunt agresivi și brutali, iar relațiile intime — murdare, rele și că trebuie evitate.
În același timp, o dată cu înaintarea în vârstă, organismul ei va începe să-i transmită semnale, vor începe să „joace” hormonii și conflictul interior dintre interdicția transmisă de mamă și dorințele interioare sunt destul de traumatizante.
3. CĂSĂTORIA ȘI COPIII
A treia greșeală, în mod surprinzător, contrastează cu cea de-a doua greșeală: când se apropie de vârsta de 20 ani, fetița este anunțată că formula fericirii constă în „a se căsători și a naște copii” — și, în mod ideal, până va împlini 25 ani: altfel va fi prea târziu. Gândiți-vă: inițial, în copilărie, fetiței i se spune ce trebuie să învețe (lista), ca să se căsătorească și să devină mamă. Apoi câțiva ani la rând i se declară că bărbații nu sunt buni, iar relațiile intime sunt murdare. Și după aceasta i se relatează iarăși că trebuie să se căsătorească și să aibă copii.
Este paradoxal, dar deseori fetițele primesc de la mame anume astfel de sfaturi contradictorii. Rezultatul este teama de relații. Și crește mult riscul de pierdere a eului propriu, pierderea legăturii cu propriile dorințe și conștientizarea reală a ceea ce-și dorește fetița.
4. SUPRAPROTECȚIA
În prezent aceasta este o mare problemă: tot mai frecvent mamele își „leagă” fiicele de sine și le înconjoară cu o sumedenie de restricții. „Nu merge la plimbare”, „Nu te împrieteni cu aceștia”, „Sună-mă peste fiecare 30 minute”, „Unde te afli?”, „De ce ai întârziat cu 3 minute”.
Fetițele nu au niciun pic de libertate. Nu li se oferă dreptul să ia decizii, deoarece aceste hotărâri pot fi greșite. Dar această abordare este greșită! La 14-16 ani un adolescent normal trece prin procesul de separare: el vrea să hotărască singur totul și trebuie să i se ofere această posibilitate (cu excepția problemelor legate de viață și sănătate).
Dacă crește sub „papucul” mamei, fetița va fi convinsă de faptul că este o ființă din categoria inferioară, incapabilă la existență autonomă, ale cărei decizii trebuie să fie luate întotdeauna de alte persoane.
5. MODELAREA CHIPULUI NEGATIV AL TATĂLUI
Nu contează dacă tatăl este prezent în familie sau dacă mama își educă copilul fără participarea lui. Tatăl nu trebuie transformat în demon. Nu trebuie să i se spună copilului că neajunsurile lui sunt moștenite de la tată.
Indiferent de personalitatea lui, tatăl nu trebuie să fie ponegrit. Dacă el chiar este un „bou”, mama trebuie să recunoască că și ea este responsabilă de faptul că a ales un asemenea om ca tată pentru copilul ei. A fost o greșeală. De aceea, părinții s-au despărțit, dar nu trebuie să mutați responsabilitatea celui ce a participat la concepție pe umerii fetiței. Cu siguranță, ea nu are nicio vină.
6. PEDEPSELE CORPORALE
Evident, niciun copil nu trebuie să fie bătut — niciodată — dar trebuie să menționăm că fetițele sunt traumatizate mai puternic de acest tip de pedepse. Din punct de vedere psihologic, fetița cu stima de sine redusă ajunge mai repede în poziția de persoană înjosită și supusă. Iar dacă pedepsele fizice provin de la tata, rezultatul va consta în faptul că fetița va alege un bărbat agresiv ca partener de viață.
7. DEFICITUL DE LAUDE
Fetița trebuie să crească, auzind în permanență că ea este cea mai frumoasă, cea mai iubită, cea mai capabilă, cea mai bună.
Astfel se va forma stima de sine sănătoasă și normală. Aceasta va contribui la faptul că fetița va crește cu sentimentul de mulțumire de sine, de acceptare a propriei sale persoane, a dragostei față de sine. Aceasta este garanția viitorului ei fericit.
8. CERTURILE PĂRINȚILOR ÎN FAȚA COPIILOR
Niciodată părinții nu trebuie să se certe în fața copiilor. Este pur și simplu inadmisibil. Îndeosebi dacă este vorba de calitățile personale ale mamei sau tatălui și a acuzațiilor reciproce. Copilul nu trebuie să vadă așa ceva.
Dar dacă au avut loc asemenea situații, ambii părinți trebuie să-și ceară scuze și să explice copilului că nu și-au stăpânit emoțiile, s-au certat și deja s-au împăcat și că, cel mai important, copilul nu este vinovat pentru cele întâmplate.
9. ABORDAREA GREȘITĂ A PERIOADEI DE PUBERTATE A FETIȚEI
Există 2 situații extreme: să i se permită totul, ca să se evite stricarea relației și să i se interzică totul, ca să nu o „piardă”. După cum se spune, ambele sunt greșite.
Singura metodă de depășire a acestei perioade dificile pentru toți, fără victime, este aplicarea fermității și bunăvoinței. Fermitatea — în susținerea limitelor stabilite. Bunăvoința — în comunicare. Este deosebit de important pentru fetițele de această vârstă să se vorbească mult cu ele, să fie întrebate, să li se răspundă la întrebările stupide, să li se împărtășească amintiri. Și trebuie să reacționați mai calm și niciodată să nu folosiți aceste discuții împotriva copilului. Dacă nu veți realiza aceste lucruri acum, nu veți mai fi niciodată apropiate, iar fiica adultă va spune: „Niciodată nu am avut încredere în mama”.
10. „CONFIGURAREA” GREȘITĂ PENTRU VIAȚĂ
În niciun caz nu trebuie să spuneți fetiței că viața ei trebuie să includă anumite puncte. Căsătoria, nașterea copiilor, menținerea siluetei etc.
Fetița trebuie încurajată să se autorealizeze, să învețe să se asculte pe sine, să fie mulțumită de sine, să fie independentă de părerile altora, să se ocupe cu ce-i place, să i se spună că va reuși în toate.
Atunci ea se va transforma într-o femeie fericită, frumoasă, sigură pe sine, pregătită de relații sănătoase cu bărbatul vieții ei.
Aveți grijă de cei dragi!