15 produse ce nu se țin la frigider!

Este foarte ușor să transformați frigiderul într-o gunoiște dacă vă ghidați numai după principiul conform căruia, în condițiile temperaturilor scăzute activitatea bacteriilor, care trăiesc pe sau în produsele alimentare, este redusă și, prin urmare, crește durata de depozitare și încetinește descompunerea materiei organice. Într-adevăr, din cauza frigului viața devine somn, însă această regulă se răsfrânge și asupra alimentelor: temperaturile scăzute distrug textura produselor, fără posibilitatea de restabilire, precum și gustul, culoarea și mirosul, adică tot ce este mai bun. Prin urmare, dacă spațiul liber din frigider se micșorează rapid, vă recomandăm să-i verificați conținutul, în special ceea ce ține de aceste 15 alimente, care, nu că ar fi categoric interzise, dar nu este neapărat să fie păstrate acolo.

1.Banane

Aerul rece este contraindicat bananelor din cauza originii tropicale, deci nu au ce căuta în frigider. În caz contrar, coaja bananei se va acoperi cu un strat de culoare brună (un moment estetic, care nu afectează tare gustul), iar în banane vor încetini procesele de maturare. Deși, bananele verzi au avantajele lor – ele ridică nivelul zahărului din sânge într-o măsură mult mai mică decât cele coapte.

2.Busuioc

Frunzele acestei plante sunt fine și nu suportă frigul, acestea se zbârcesc și se acoperă cu pete întunecate. Cele mai bune condiții pentru busuioc sunt un borcan cu apă și temperatura camerei.

3.Miere

Experiența egiptenilor antici, care foloseau mierea pentru bălsămarea răposaților, ne permite să tratăm mierea ca un conservant, deci produsul nu are nevoie de temperaturi joase. În același timp, procesul de cristalizare este specific mierii, însă condițiile din frigider, doar îl accelerează. Acest lucru nu se reflectă asupra proprietăților sale benefice, pe când consistența – din contra, deci pentru ca mierea să rămână lichidă, temperatura camerei este suficientă.

4.Pâine

Păstrarea pâinii la frigider are sens doar în cazul când se așteaptă un an cu foame – temepratura joasă o va usca și respectiv nu va mucegăi. În toate celelalte condiții, păstrați pâinea la temperatura camerei pentru a o menține proaspătă, moale și aromată.

5.Ardei gras

Ca și în cazul bananelor, ardeiul copt sau cel care se coace, reacționează negativ la temperaturile scăzute care împiedică maturarea. Ca să păstrați componentele utile, păstrați ardeiul, atât cel gras, cât și cel iute, la loc răcoros și uscat.

6.Boabe de cafea

Deși frigiderul pare un loc straniu de păstrare a cafelei, totuși se întâlnesc și astfel de cazuri. Dacă nu ați încercat să faceți acest lucru până acum, atunci nici nu începeți – umiditatea ridicată din frigider va influența negativ asupra energizantului dumneavoastră matinal. Pentru păstrarea cafelei, nu a fost inventat nimic mai bun decât recipientele din sticlă sau ceramică, ce se închid ermetic, în colaborare cu locurile uscate și întunecoase.

7.Cartofi

Cu siguranță, frigiderul este un loc uscat și întunecos, numai bun pentru păstrarea cartofilor, după cum cred unele persoane. Însă ele greșesc. Cartofii se simt bine la o temperatură de 7-10 grade, în timp ce temperaturile scăzute le oferă un gust dulce neplăcut și le schimbă culoarea. Cartofii digerați pregătiți conțin mai multă acrilamidă – o substanță toxică, care afectează rinichii, ficatul și irită mucoasa.

8.Ceapă

La frigider, timpul este nemilos cu ceapa, făcând-o moale și apoasă, care apoi mucegăiește și totul din cauza umidității ridicate. Acest lucru nu se întâmplă în condiții uscate și aerisite.

9.Usturoi

Usturoiul, păstrat la frigider, nu vă va fi pe plac – acesta devine elastic și imposibil de utilizat în mâncare. El, ca și ceapa, are nevoie de un loc uscat și aerisit. În plus, mirosul puternic și ascuțit de usturoi nu promite nimic bun produselor din vecinătate.

10.Roșii

Gustul și aroma roșiilor sunt substanțe destul de complexe formate la zona de contact dintre zahăruri, acizi și substanțe volatile. Și aceste substanțe sunt foarte delicate în ceea ce privește temperatura – temperatura scăzută distruge atât structura celulară a legumei, cât și compușii responsabili de aromă, transformând roșia în ceva apos și fără gust. Pe când la temperatura camerei, roșiile devin doar mai parfumate.

11.Ulei de măsline

Cu toții ați observat că la temperaturi joase uleiul de măsline devine dens și tulbure. Dacă acest lucru s-a întâmplat o singură dată, nu este nimic grav. Însă dacă procesul de congelare-decongelare se mai repetă, gustul uleiului se schimbă. La rândul său, temperaturile ridicate nu doar că schimbă gustul uleiului, dar îl fac amar. Deci trebuie să găsiți mijlocul de aur și să echilibrați următorii factori: cantitatea de ulei, calitatea sa, temperatura aerului și iluminarea.

12.Sosuri

Ketchup-ul, muștarul, sosul de soia – aceste produse se păstrează o perioadă mai lungă la temperatura camerei, datorită acidului natural, ce se conține în primele două și datorită sărurilor, ce se conțin în ultimul.

13.Citrice

Portocalele, lămâile, grapefruturile și limetele se simt foarte bine înafara frigiderului, mai ales că temperaturile scăzute nu sunt specifice pentru ele.

14.Mere

Ca și în cazul roșiilor, merele își pierd din aromă și structură, dacă le țineți la frigider. Nu vă fie frică să le păstrați în încăpere – le veți mânca mai târziu, dacă nu doriți acum. În plus, merele care se maturează tind să elimine etilenă, deci nu au ce căuta alături de alte produse, inclusiv fructe și legume.

15.Pepene verde și galben

Pe lângă faptul că aceste produse sunt mari și abia încap pe raftul frigiderului întregi, nici natura nu a contat pe astfel de condiții de păstrare – temperaturile joase distrug gustul, aroma și antioxidanții necesari organismului.

Fiți sănătoși!