7 idei de aperitive festive din castravete!

Când trebuie de ales între gust și beneficii, majoritatea, de regulă, aleg prima variantă. Și chiar dacă lăcomia rămâne a fi un păcat de moarte, haideți să lăsăm acest ascetism asceticilor. Deoarece mâncarea gustoasă nu doar se digeră mai bine, dar ne mai bucură și gândurile. De ce să nu faceți acest gust cât mai sănătos posibil?

Nu e neapărat să vă rostogoliți de la masa de sărbătoare pentru ca apoi pancreasul să facă probleme și să administrați fermenți. Aperitivele nu vor fi mai puțin apetisante dacă veți înlocui maioneza cu iaurt, șprotele grase cu ton în suc propriu (apropo au același preț), iar cașcavalul topit cu cremă de brânză.

Aperitivele festive de astăzi nici chiar cel mai înrăit sceptic nu le va putea numi nesănătoase. Ingredientul de bază este castravetele. Iar ca să nu întâmpinați dificultăți la tăierea feliilor subțiri, pregătiți cuțitul de descojit legume.

1.Rulouri dietetice cu brânză de vaci

INGREDIENTE:

-castravete tăiat felii lungi și subțiri;

-200 gr de brânză de vaci 5%;

-2 linguri de iaurt grecesc;

-2 căței de usturoi;

-1/2 legătură de verdeață (mărar, busuioc și ceapă verde);

-sare și piper – după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Amestecați brânza de vaci cu iaurt.

2.Adăugați usturoi dat prin presă, verdeață, sare și piper – după gust.

3.Formați rulourile și ornați-le înainte de servire.

2.Rulouri cu cremă de brânză și somon

INGREDIENTE:

-castravete tăiat felii lungi și subțiri;

-100 gr de cremă de brânză;

-mărar;

-50 gr de somon slab sărat;

-câteva picături de zeamă de lămâie;

-1 linguriță ulei de măsline;

-sare și piper – după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Amestecați crema de brânză cu mărarul tocat și somonul tăiat cuburi foarte mici.

2.Adăugați zeama de lămâie, uleiul de măsline, sare și piper.

3.Așezați feliile de castravete una peste alta pe un tocător, adăugați umplutură pe marginea lată, rulați ruloul, apoi îl porționați.

3.Rulouri cu somon afumat

Pregătiți aceeași umplutură ca pentru rețeta precedentă, doar că în loc de somon slab sărat adăugați somon afumat, mărunțit cu furculița. Ungeți feliile de castravete cu umplutură, rulați rulouri și le fixați cu scobitori.

4.Rulouri cu ridichi și avocado

INGREDIENTE:

-castravete tăiat felii lungi și subțiri;

-2 avocado;

-zeamă de limetă;

-sare și piper negru;

-500 gr de ridichi mari;

-frunze de coriandru și coriandru măcinat.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați pulpa de avocado cuburi, le stropiți abundent cu zeamă de limetă, adăugați sare și piper după gust, apoi le pasați cu furculița.

2.Tăiați ridichile pai.

3.Ungeți feliile de castravete cu pastă de avocado, așezați paiuri de ridiche și rulați rulouri.

4.Ornați aperitivul cu verdeață de coriandru și coriandru măcinat.

5.Rulouri cu brânză de vaci și măsline

INGREDIENTE:

-castravete tăiat felii lungi și subțiri;

-200 gr de brânză de vaci degresată;

-50 gr de capere;

-50 gr de măsline;

-3 linguri de smântână fermentată;

-mărar;

-sare și piper negru.

MOD DE PREPARARE:

1.Amestecați brânza de vaci cu capere și măsline tăiate bucăți mici, smântână și mărar tocat.

2.Condimentați umplutura cu sare și piper, după gust, și amestecați.

6.Rulouri cu creveți

INGREDIENTE:

-castravete tăiat felii lungi și subțiri;

-4 ouă fierte;

-200 gr de creveți;

-1 lingură de muștar franțuzesc;

-1 lingură de smântână fermentată;

-câte 1 praf de sare și piper negru;

-mărar.

MOD DE PREPARARE:

1.Dați ouăle prin răzătoare.

2.Blanșați creveții și îi decorticați. 100 gr de creveți îi tăiați cuburi mici și îi amestecați cu ouăle.

3.Adăugați muștarul, smântâna, sarea, piperul și mărarul tocat.

4.Formați rulourile și le ornați cu creveți întregi.

7.Rulouri cu roșii deshidratate

INGREDIENTE:

-castravete tăiat felii lungi și subțiri;

-1 lingură de ulei de măsline;

-1 ardei gras;

-5-6 jumătăți de roșii uscate;

-un pumn de măsline (45 gr);

-zeamă de lămâie;

-200 gr de brânză feta.

MOD DE PREPARARE:

1.În tigaia cu ulei de măsline adăugați ardeiul gras tăiat cuburi, roșiile uscate și măslinele mărunțite.

2.Stropiți legumele cu zeamă de lămâie și le înăbușiți timp de 5 minute, apoi le lăsați să se răcorească.

3.Mărunțiți brânza feta și o amestecați cu legumele înăbușite.

4.Rulați rulouri, le fixați cu scobitori și le ornați cu jumătăți de roșii cherry.

Nimic nu trezește apetitul oaspeților mai tare decât aroma de castraveți!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!