Aceste lipii i-au făcut pe toți să se adune la bucătărie! Sunt foarte aromate și delicioase!

Vă prezentăm o rețetă reușită de lipii cu umplutură de cartofi, care o să-i cucerească pe toți membrii familiei dvs. Acestea ies foarte aromate și savuroase. Cu siguranță, nu vor ajunge să se răcească! Pregătiți-le și dvs.!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

– 1 ou;

– 1 linguriță de zahăr;

– jumătate de linguriță de sare;

– 50 g de unt topit;

– 150 ml de lapte cald;

– 300-400 g de făină;

Pentru umplutură:

– 1 kg de cartofi;

– 5-6 ceape de mărime medie;

– sare și zahăr (după gust);

– 50 g de unt (pentru ungere).

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți umplutura: curățați cartofii de coajă, tăiați-i în bucăți și puneți-i la fiert în apă cu sare.

2. Între timp, tăiați ceapa decojită în formă de cubulețe. Apoi puneți-o să se prăjească într-o tigaie cu un cubuleț de unt și o lingură de ulei vegetal. Când va începe să se rumenească, adăugați puțin zahăr și caramelizați-o.

3. Pregătiți aluatul: combinați oul cu untul topit (nu foarte fierbinte), laptele cald, zahărul și sarea. După aceasta, cerneți făina direct în bol și frământați aluatul. Acesta trebuie să iasă moale și nelipicios de mâini. Acoperiți bolul cu o folie și lăsați aluatul să se „odihnească” timp de 10-15 minute.

4. Scurgeți cartofii de zeamă, lăsându-le puțină și lor. Pasați-i într-un bol adânc cu ajutorul unui zdrobitor. Adăugați ceapa prăjită peste ei și amestecați foarte bine.

5. Peste 15 minute, presărați masa cu făină și împărțiți aluatul în 12 bucăți egale. Modelați-le pe toate în formă de biluțe. Așezați-le pe un tocător și acoperiți-le cu o folie.

6. Întindeți fiecare biluță de aluat într-o lipe subțire și rotundă și puneți-le pe toate sub o peliculă și un prosop, ca să nu se usuce. Încercați să le întindeți de același diametru.

7. Încingeți o tigaie la foc mare. Adăugați câte o lipie în ea și prăjiți-o pe ambele părți, până când va fi gata. Acest lucru poate dura aproximativ 30 de secunde pe fiecare parte.

8. Luați câte o lipie și ungeți o jumătate din ea cu umplutură de cartofi, apoi aduceți cea de-a doua jumătate deasupra. Puneți-le pe o farfurie și periați-le cu unt topit.

9. Savurați lipiile obținute cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!