Aceste turte gustoase cu verdeață cuceresc imediat! Dispar într-o clipă de pe farfurie!

Sunt tare bune aceste turte cu brânză și verdeață servite atât calde, cât și reci alături de legume proaspete, diverse salate sau ca atare, pentru că sunt consistente și gustoase.

INGREDIENTE (PENTRU 8-9 TURTE):

Pentru aluat:

– 200 ml de apă caldă;

– 100 ml de lapte cald;

– 1 linguriță cu vârf de sare;

– 1 gălbenuș;

– 30 ml de ulei;

– 630-650 gr de făină;

– ½ linguriță de praf de copt.

Pentru umplutură:

– 300 gr de brânză telemea;

– 180 -200 gr de ceapă verde;

– 50 gr de mărar;

– 30 gr de pătrunjel;

– 1 albuș;

– sare – după gust (în funcție de cât de sărată este brânza);

– spanac – opțional;

– unt clarifiat.

MOD DE PREPARARE:

1. Turnați laptele și apa caldă într-un vas, adăugați sare, gălbenuș și amestecați.

2. Adăugați făină, praf de copt și turnați ulei. Amestecați și frământați aluatul în vas, apoi pe blatul de lucru înfăinat ușor.

3. Lăsați aluatul moale și nelipicios să se odihnească timp de 15-20 de minute, acoperindu-l cu o pungă de plastic.

4. Amestecați brânza telemea cu verdeața mărunțită, albuș și sare.

5. Presărați suprafața de lucru cu făină, împărțiți aluatul în 8 bucăți și le rotunjiți. Așezați-le pe o farfurie înfăinată și le acoperiți.

6. Împărțiți umplutura vizual în 8 părți.

7. Presărați blatul și aluatul cu făină și întindeți lipii subțiri, după care repartizați umplutura pe o jumătate, păstrând marginile libere.

8. Lipiți marginile și tăiați excesul de aluat cu un cuțit zimțat.

9. Prăjiți turtele pe tigaia uscată câte 4-5 minute pe fiecare parte.

10. Scoateți turtele și le ungeți cu unt clarifiat pe ambele părți.

Aluat elastic și umplutură gustoasă – o rețetă numai bună pentru primăvara bogată în verdeață!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!