Adăugați amidon în aluat! Subțiri, elastice și se coc fără probleme!

Astăzi, vom pregăti clătite din aluat cu amidon – foarte subțiri și elastice. Le puteți completa cu orice umplutură, dulce sau sărată, dar le puteți servi și ca atare cu smântână fermentată sau dulceață.

INGREDIENTE LA TEMPERATURA CAMEREI (PENTRU 32-35 CLĂTITE DE 20 CM):

– 750 ml de lapte;

– 6 ouă mari;

– 2 linguri de zahăr;

– 200 gr de făină;

– 1 linguriță rasă de sare;

– 3 linguri de ulei;

– 100 gr de amidon (oricare).

MOD DE PREPARARE:

1. În vasul cu ouă, adăugați sare și amestecați bine, apoi adăugați zahărul și amestecați din nou.

Sfat. Sarea descompune proteina ouălor, ele devin mai omogene și se încorporează mai ușor în aluat. Cantitatea de zahăr depinde de preferințe, dacă aveți nevoie de clătite mai dulci, adăugați mai mult.

2. Turnați aproximativ 1/3 din lapte, amestecați, cerneți făina și amidonul direct în vas, apoi amestecați din nou cu telul, până la omogenizare, cât să dispară toate cocoloașele.

Sfat. Cu amidon aluatul iese puțin mai lichid, deoarece nu conține gluten, care să se umfle în lapte, se răspândește mai ușor pe suprafața tigăii și, respectiv, clătitele sunt mai subțiri.

3. Turnați laptele rămas și amestecați bine, adăugați ulei și mai amestecați o dată. Lăsați aluatul pentru 30 de minute.

Sfat. Chiar dacă aluatul este lichid, clătitele se coc foarte bine, deoarece amidon le îngroașă pe tigaia fierbinte și ele se întorc ușor, fără să se rupă.

4. Înfierbântați tigaia la foc mediu, o ungeți cu puțin ulei (doar înainte de prima clătită), amestecați aluatul, turnați un polonic în tigaie, îl repartizați uniform și întoarceți clătita pe cealaltă parte, imediat ce observați că marginea este rumenă.

Sfat. Acest aluat trebuie amestecat înainte de a turna o nouă porție pe tigaie, pentru că amidonul are capacitatea de a se așeza la baza vasului. Ar fi bine să apreciați de cât aluat e nevoie pentru tigaia dumneavoastră. Pentru ca clătitele să fie subțiri, nu adăugați mult.

5. Acoperiți clătitele cu un prosop de hârtie, apoi cu unul de bucătărie și le lăsați pentru un timp, ca să se înmoaie marginile.

6. Am pregătit o umplutură de ficat și le-am umplut.

Sfat. Puteți pregăti mai multă, o repartizați porționat și o dați la congelator, iar când pregătiți pateuri, colțunași, clătite este foarte comod, pentru că umplutura este deja gata.

Încercați rețeta și sperăm să vă placă aceste clătite minunate!

Vă dorim poftă bună alături e cei dragi!