Aluat foietaj de casă perfect pentru orice tip de prăjituri – rețeta verificată cu succes garantat!

Aluat foietaj. O rețetă simplă de aluat foietaj care întotdeauna are succes. Obțineți o cantitate mare de aluat foietaj, iar prăjiturile la care îl veți folosi vor fi nemaipomenit de gustoase.

INGREDIENTE:

-1,100 kg de făină;

-2 ouă;

-300 ml de apă rece;

-700 gr de margarină rece;

-1 linguriță de sare;

-2 linguri de oțet 6%.

MOD DE PREPARARE:

1.Amestecați foarte bine apa rece cu sare și ouă, apoi adăugați oțetul și mai amestecați o dată.

2.Transferați 400 gr de făină într-un vas încăpător și dați margarina prin răzătoarea mare. Margarina trebuie să fie rece, iar când o răzuiți, pudrați răzătoarea cu făină. După care, amestecați cu mâinile, cât să obțineți firimituri.

3.Adăugați 300 gr de făină și turnați amestecul de apă și ouă. Amestecați foarte bine în vas, apoi mai adăugați 100 gr de făină și transferați compoziția pe blatul de lucru.

4.Începeți să frământați, adăugând câte puțină făină, câte aproximativ 50 gr, astfel aluatul va fi moale. Trebuie să folosiți absolut toată făina.

5.Puneți aluatul pe o farfurie (sau într-o pungă din plastic), îl acoperiți și îl dați la frigider pentru 2 ore.

6.Scoateți aluatul din frigider și aluatul foietaj este gata: moale și elastic. Din această cantitate de ingrediente obțineți 2,100 kg de aluat. Împărțiți aluatul în 3 bucăți (sau câte aveți nevoie), le puneți în pungi și le dați la congelator.

Rețeta este foarte simplă, încercați-o și veți uita de aluatul foietaj din comerț. Pregătiți prăjituri delicioase, ce rămân proaspete mult timp!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!