Am aflat această rețetă de la o prietenă din Turcia! Cartofi mai savuroși ca aceștia nu am încercat până acum!

Astăzi vă împărtășesc cu mare drag această rețetă reușită de cartofi în sos Bechamel, care pur și simplu se topesc în gură. Eu am aflat-o de la o prietenă din Turcia. Când i-am gustat la ea pentru prima dată, pur și simplu m-am îndrăgostit de acești cartofi. Merită să-i încercați și dvs.!

INGREDIENTE:

– 5 cartofi de mărime medie;

Pentru sos:

– 2 linguri de unt (100 g);

– 2 linguri de făină (70 g);

– 2 pahare de lapte (400 ml);

– 200 ml de smântână pentru gătit;

– 2 lingurițe de sare (8 g);

– jumătate de linguriță de piper negru măcinat;

Ingrediente suplimentare:

– 100 g de cașcaval ras;

– 2-3 crenguțe de pătrunjel.

MOD DE PREPARARE:

1. Tăiați cartofii în formă de rondele de grosime medie și așezați-i într-o formă de copt de dimensiunile de 38×20 cm.

2. Pregătiți sosul: topiți untul într-o crăticioară și adăugați făina peste el. Amestecați timp de 1-2 minute încontinuu, prăjind bine făina în unt.

3. Turnați laptele în vas și amestecați până când vor dispărea toate cocoloașele. Apoi adăugați smântâna pentru gătit, piperul negru măcinat și sarea și amestecați din nou. Scoateți vasul de pe foc.

4. Turnați sosul obținut peste cartofi și distribuiți-l uniform.

5. Acoperiți tava cu hârtie de copt și staniol și coaceți cartofii în cuptorul preîncălzit până la 180°C, timp de 45 minute. Apoi scoateți forma din cuptor și presărați mâncarea cu cașcavalul ras. Mai dați-o la cuptor pentru 15 minute, la aceeași temperatură.

6. Mâncarea aromată și foarte apetisantă de cartofi este gata! Presărați-o cu pătrunjel tocat și savurați-o cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!