Am primit o mulțime de comenzi! Această bentiță tricotată a fost îndrăgită de multe femei!

Bendiță originală, asamblată în formă de cosiță, care are doar plusuri în descrierea sa. Chiar și începătorii vor reuși să se isprăvească cu o astfel de lucrare. Și asta pentru că „împletitul” cosiței nu a fost niciodată atât de ușor. În acest proiect nu este nevoie să folosiți andrele suplimentare pentru încrucișarea ochiurilor și să schimbați ceva cu locul pentru obținerea ornamentului dorit. Calculele sunt minime și totul devine simplu și clar după câteva rânduri tricotate. Iar volumul și forma sunt obținute exclusiv prin tehnica de asamblare.

Pentru această lucrare nu în zadar a fost aleasă asamblarea în formă de cosiță. În acest scop, veți avea nevoie de o cantitate mai mare de fire de tricotat, în schimb, ornamentul va ieși voluminos și reliefat, iar însăși lucrarea își va menține bine forma.

Veți avea nevoie de:

– fir de tricotat;

– andrele.

Mod de lucru:

1. Montați 22 ochiuri pe andrele, având în calcul și ochiurile de margine. După aceasta, alternați ochiurile prin următoarea metodă: 1 ochi pe față, 1 jeteu, 1 ochi ridicat pe andreaua dreaptă, fără să fie prelucrat.

2. Continuați să alternați aceste ochiuri până la sfârșitul rândului. Ochiul de margine tricotați-l întotdeauna pe dos.

3. În următorul rând, ochiurile scoase tricotați-le pe față, împreună cu jeteul, iar acelea care au fost lucrate pe față, scoateți-le pe andrea, adăugându-le câte 1 jeteu. 

4. Baza este gata. În continuare, repetând acești pași, alternați rândul 1 și 2, până când veți avea 10 rânduri în total.

5. După ce ați tricotat 10 rânduri, împărțiți lucrarea în jumătate. Următorul rând lucrați-l doar pe jumătate, al 11-lea ochi fiind ultimul (de margine). Apoi întoarceți lucrarea și continuați să tricotați în direcția opusă. 

6. La această etapă, rețineți că cea de-a doua parte a rândului se va afla temporar pe andrea. Dacă dispuneți de încă o andrea suplimentară, puteți pur și simplu să mutați pe ea ochiurile care nu mai sunt lucrate.

7. Tricotați o înălțime de 20 de rânduri. În acest moment, capătul firului se află în mijlocul lucrării. Formați 1 ochi pe andreaua liberă, care va fi, în esență, de margine. În continuare, tricotați 20 de rânduri în zona temporar ne tricotată.

8. Următorul rând va fi unul continuu. Ochiurile de margine din mijloc vor deveni acum ochiuri obișnuite și trebuie să le tricotați după ornament.

9. După 20 de rânduri, împărțiți din nou lucrarea în două părți, în același mod, pentru a face o fantă în mijloc.

10. Creați un total de 5 fâșii la intervale regulate. După ultima fantă, realizați încă 10 rânduri și închideți ochiurile. Prima piesă este gata. Acum mai tricotați încă una în același mod. În continuare trebuie doar să asamblați bentița.

11. Puneți o bucată peste cealaltă și îndreptați-le. Apoi, ținând marginea benzii superioare, o trecem prin prima gaură a celei inferioare și o întindem. Este important ca benzile să nu fie răsucite. Prin urmare, părțile libere ale benzilor au făcut schimb de locuri. Cea de jos este acum deasupra.

12. Apoi, îndreptați-vă treptat în sus, trecând întotdeauna marginea liberă a benzii de sus prin cea mai apropiată gaură din banda de jos. Anume prin această metodă veți obține efectul de cosiță. Pe măsură ce înaintați, îndreptați împletitura.

13. Ambele părți sunt complet împletite între ele. Rezultatul este o cosiță reliefată și frumoasă.

14. Tot ce rămâne de făcut este să uniți bentița în cerc. Pentru a face acest lucru, trebuie doar să aliniați marginile libere și să le coaseți împreună în perechi.

15. Purtați bentița obținută cu multă plăcere!

Spor la treabă!