Aperitiv de vinete cu morcov și ardei gras!

O salată pe care o puteți servi în calitate de aperitiv sau o puteți lua la picnic. Preparatul este foarte gustos, aromat și viu colorat!

INGREDIENTE:

– 2 vinete;

– 1-2 ardei grași roșii;

– 2 morcovi;

– 1 ceapă;

– sare – după gust;

– 5 căței de usturoi;

– mărar.

Pentru marinadă:

– ½ pahar de apă fiartă și răcită;

– ½ pahar de oțet;

– ½ pahar de zahăr.

MOD DE PREPARARE:

1. Tăiați vinetele rondele groase, le presărați cu sare, amestecați și le lăsați pentru 30 de minute. Apoi le clătiți și le uscați.

2. Prăjiți vinetele pe tigaia cu ulei pe ambele părți, nu foarte mult timp, și le scoateți pe prosoape de hârtie.

3. Tăiați ceapa jumătăți de rondele și o prăjiți doar puțin pe tigaia cu ulei.

4. Treceți morcovul prin răzătoarea mare și îl adăugați în tigaia cu ceapă.

5. Tăiați ardeiul pai gros și îl transferați în tigaie.

6. Adăugați usturoi dat prin presă, amestecați și luați legumele de la foc.

7. Amestecați apa cu oțet și zahăr, până ultimul se topește complet.

8. Într-un recipient de plastic, așezați un strat de vinete, un strat de legume și continuați să alternați straturile.

9. La final, presărați totul cu mărar mărunțit și turnați marinada. Puneți capacul și dați vasul la frigider pentru cel puțin 1 oră, perfect ar fi peste noapte.

Vinetele și legumele îmbibate cu marinada dulce acrișoară sunt nemaipomenit de gustoase! Încercați și vă asigurăm că veți rămâne mulțumiți de rezultat!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!