Aperitiv rapid din salam, cașcaval și măsline. Este o adevărată plăcere să îl pregătești!

Acest aperitiv se prepară ușor și rapid, dar are un aspect foarte frumos. Încă o idee minunată pentru meniul de sărbătoare!

INGREDIENTE:

-300 g de salam;

-100 g de cașcaval;

-o conservă de măsline verzi, fără sâmburi (300 g);

-40 scobitori de plastic (pentru fructe, aperitive).

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați salamul în feliuțe subțiri sau cumpărați-l deja feliat. Cel mai bine ar fi să alegeți un salam cu diametrul mai mare.

2.Tăiați cașcavalul în felii cu grosimea de circa 1.5 cm. Apoi tăiați feliile în cubulețe cu latura de aproximativ 1-1.5 cm.

3.Îndoiți fiecare cerculeț de salam în jumătate. Așezați un cubuleț de cașcaval și o măslină verde în centrul semilunii de salam, îndoindu-i marginile, ca să le cuprindă.

4.Apoi înfigeți o scobitoare de plastic prin toate componentele. Pentru ca gustarea să fie aspectuoasă, străduiți-vă să aranjați cubulețul de cașcaval și măslina în același rând. De asemenea, înțepați toate porțiile din aceeași parte: fie din partea cașcavalului, fie din partea măslinei.

5.Așezați-le pe un platou și serviți-le.

Bucurați-vă de acest aperitiv simplu și aspectuos!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!