Aseară am trecut pe la benzinărie. Am văzut cu coada ochiului că în zona cafenelei stătea o bunicuță și mânca încet o chiflă, dar tot timpul se uita la vitrina cu produse de patiserie.
M-am apropiat de ea și am întrebat-o:
— Ce vă place cel mai mult din produsele dulci?
— Nu știu să vă spun. Nu le-am gustat. Întrebați-o pe vânzătoare. Ea va veni îndată…
— Nu întreb pentru mine. Vreau să vă servesc pe dumneavoastră!
Inițial ea s-a rușinat și nu știa cum să se comporte, dar apoi s-a apropiat cu ezitare de vitrină și mi-a spus că ar gusta cu plăcere un „melc”, dar iată că nu știe ce să aleagă: unul cu scorțișoară sau unul cu vanilie.
Astfel, i-am cumpărat ambii melci și o ceașcă de ceai. Și ea era atât de mulțumită, iar sufletul meu s-a umplut dintr-odată de căldură.
Acum mă gândesc că, bineînțeles, trebuia să mai cumpăr câteva produse, ca să le ia cu sine, dar atunci totul s-a întâmplat atât de repede, de la sine, dintr-odată, fără conștientizarea întâmplării.
Ieri nu am văzut în aceasta ceva deosebit, care mi-ar fi dat motivul să vă împărtășesc istoria respectivă. Ajutorul oferit este, de fapt, nesemnificativ, ca și suma de bani, pe care am cheltuit-o.
Dar dimineața am intrat pe Facebook și am dat deodată peste vechea istorie despre băiețelul și cariocile. Atunci am înțeles că și această întâmplare merită să fie povestită, deoarece face parte din marele lanț al binelui:
Am intrat în supermarket. Cu coada ochiului am văzut o mamă cu fiul ei de aproximativ 6 ani — după cum se spune, săraci, dar îngrijiți.
Băiețelul era foarte drăguț. Era evident că dorea ceva, dar nu cerea.
Cât timp mama sa căuta prin coșul cu produse la preț redus, el a luat cu grijă o cutie cu carioci, a mângâiat-o, a mirosit-o și a pus-o la loc.
Apoi a atins niște abțibilduri și a oftat… atât de greu, ca un moșuleț. Femeia s-a aplecat spre el și a spus încetișor: „Nu avem bani, fiule”. Iar el doar a încuviințat dând din cap. Și încă… el purta o căciuliță cu urechiușe atât de drăguță… pentru copii mici.
Mi s-a strâns inima în piept.
M-am gândit timp de câteva secunde… Apoi am trecut ca fulgerul prin magazin și am aruncat acele carioci și abțibilduri, o cutie cu plastilină și alte bucurii pentru copii în coș. Am început să reflectez: oare cum să i le ofer, ca să nu-l supăr? Este o treabă delicată.
Am așteptat până când mama sa s-a apropiat de casa de marcat, m-am apropiat de el și i-am spus cu blândețe: „Salut, micuțule! Astăzi este ziua căciulițelor cu urechiușe. Nu știai?! Păi, cum așa? Noi am organizat concursul celor mai bune urechiușe. Tu ai câștigat! Iată premiul tău!”. El m-a privit cu multă bucurie și surprindere…
Un copil necunoscut, cu emoție și credință în minuni, a primit mica sa fericire de copil…
Corect se spune: toate faptele bune, pe care le săvârșim, noi le facem, în primul rând, pentru sine! Haideți să facem mai mult bine!
Fiți generoși!