Boia de ardei dulce sau iute făcută în casă – are arome și beneficii deosebite!

Boiaua de ardei dulce este un condiment minunat, cu o notă aromată, dulce și uneori ușor picantă de ardei. Acestui condiment i s-a găsit o gamă incredibil de largă de întrebuințări în domeniul culinar. Supele și gulașurile, salatele și gustările în stil coreean, marinadele pentru carne și, pur și simplu, decorarea mâncărurilor cu praf strălucitor de ardei sunt incredibil de populare în zilele noastre.

Astăzi vom pregăti un asemenea condiment, care poate fi păstrat la frigider. Întregul proces este simplu și ușor, chiar și începătorii se pot descurca.

INGREDIENTE:

– 5 kg de ardei roșu;

– 4 linguri de ulei vegetal (40 ml);

– 1 lingură de sare grunjoasă (24 g).

*Ardeii galbeni nu sunt potriviți pentru acest condiment, ci doar soiurile roșii. Aceștia pot fi dulci sau ușor picanți, nu neapărat iuți.

MOD DE PREPARARE:

1. Spălați ardeii. Tăiați-i în jumătate și îndepărtați-le cotoarele și semințele.

2. Tăiați-i în fâșii subțiri și puneți-i într-un bol.

3. Așterneți un prosop curat de bucătărie sau o față de masă pe o suprafață liberă și întindeți ardeii pe ea. Lăsați-i să se usuce.

4. Ardeii noștri s-au uscat în 3 zile. Însă timpul de uscare poate varia. Orientați-vă după pulpa ardeilor. Aceasta trebuie să fie complet uscată.

5. Folosind un blender, măcinați toți ardeii uscați.

6. După aceasta, cerneți boiaua obținută printr-o sită.

7. Adăugați câte o lingură de ulei vegetal și amestecați. Nu-l adăugați pe tot odată, ca să nu obțineți cocoloașe. Uitați-vă ce culoare frumoasă am obținut:

8. În final, încorporați și sarea. De asemenea, puteți proceda la fel și cu fulgii de ardei rămași. Adăugați puțin ulei și sare în ei și vor putea fi folosiți la mâncare.

9. Boiaua de ardei este gata. Păstrați-o în borcane închis ermetic cu capace, la frigider.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!