Brioșe cu dovlecei și cașcaval!

INGREDIENTE (PENTRU 9 BUCĂȚI):

-un dovlecel mediu;

-¼ ardei dulce roșu (opțional);

-un pahar (de 250 ml) de cașcaval ras;

-2 ouă mari;

-sare, piper negru măcinat (+ alte condimente) — după gust;

-125 g de făină;

-o linguriță de praf de copt;

-unt — pentru ungerea formelor.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați dovlecelul și îndepărtați-i capetele. Dacă este tânăr, folosiți-l ca atare. Dacă este bătrân, curățați-l de coajă și semințe. Apoi dați-l prin răzătoarea mare.

2.Tăiați ardeiul dulce în cubulețe foarte mici.

3.Dați cașcavalul prin răzătoarea mare.

4.Spargeți ouăle într-un bol adânc. Bateți-le cu telul până la omogenizare, adăugând sare, piper negru măcinat și, dacă doriți, alte condimente după gust.

5.Adăugați dovlecelul ras (cu tot cu sucul eliberat — nu trebuie să-l stoarceți), ardeiul mărunțit și cașcavalul dat prin răzătoare. Amestecați.

6.Adăugați jumătate din făina cernută. Amestecați până o veți încorpora complet.

7.Adăugați făina rămasă și praful de copt. Amestecați până la omogenizare.

8.Ungeți formele pentru brioșe cu unt. Transferați compoziția obținută în ele, astfel încât să umpleți 2/3 din volumul lor.

9.Coaceți brioșele timp de aproximativ 25 minute în cuptorul preîncălzit până la 200°C. Orientați-vă după cuptorul dumneavoastră.

10.Lăsați brioșele să se răcească puțin, după care scoateți-le din forme.

11.Serviți-le cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!