Budincă cu cartofi ,,à la Carbonara” – o variantă ideală pentru cină!

Există o sumedenie de rețete de budinci cu cartofi. Deseori ele sunt preparate din resturi de piure de cartofi, ceea ce este foarte confortabil pentru gospodine. Însă noi vă propunem să utilizați cartofii tăiați sub formă de cerculețe.

Sosul, sub care sunt copți cartofii, este asemănător cu sosul, cu care se dreg pastele Carbonara. Acest fel de mâncare este foarte delicat și, în același timp, sățios — o variantă ideală pentru o cină familială. Puteți să înlocuiți carnea de curcan cu carne de pui, iar baconul cu piept afumat de porc. Cele mai potrivite brânzeturi pentru această mâncărică sunt parmezanul și mozzarella, însă puteți să folosiți orice tip de brânză tare.

INGREDIENTE:

-1 kg de cartofi;

-150 g de carne de curcan;

-o ceapă;

-300 ml de smântână pentru gătit;

-100 g de cașcaval tare;

-un ou;

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-50 g de bacon;

-pătrunjel — după gust;

-o lingură de unt.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați cartofii și tăiați-i sub formă de cerculețe sau cuburi potrivite. Fierbeți-i puțin în apă ușor sărată (aproximativ 10 minute). Puteți să fierbeți cartofii întregi, dar fără să-i preparați complet și după aceasta să-i tăiați.

2.Combinați smântâna pentru gătit, cașcavalul tare și oul. Adăugați sare și piper negru măcinat.

3.Topiți untul într-o tigaie încinsă. Prăjiți ceapa mărunțită în el. Tăiați carnea de curcan în cuburi și, de asemenea, adăugați-o în tigaie. Înnăbușiți-o pe parcursul a 5-10 minute.

4.Prăjiți baconul sau pieptul afumat de porc pe o tigaie uscată.

5.Așezați cartofii, carnea prăjită împreună cu ceapa și baconul într-o tavă unsă cu unt. Turnați sosul de smântână peste ele. Coaceți budinca timp de 15 minute la 200°C. Apoi presărați-o cu pătrunjelul mărunțit și coaceți-o încă 15 minute la 180°C.

Lăsați budinca să se răcească puțin. Apoi porționați-o și serviți-o cu legume proaspete sau în calitate de garnitură pentru friptură. Pregătiți neapărat acest deliciu și distribuiți-i rețeta prietenilor voștri!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!