Fiind călită de regimul comunist, pe parcursul unui deceniu bunica aduna toate cele necesare pentru propria sa înmormântare. În casă exista chiar și o cămară separată pentru acestea.
Acolo ea se pregătea pentru ultimul său drum, punând și banii, și țesăturile, și o pereche de încălțăminte nouă și frumoasă, și câteva bluze de diferite culori, ca să fie îmbrăcată atunci după culoarea sicriului (doar nu se știe ce nuanță va avea acesta).
Familia făcea glume pe această temă, fără să afle bunica. Dar toți spuneau la unison că încă nu a sosit momentul plecării ei din această lume — trăiește, te rog, cât vrei!
Bătrânica dădea afirmativ din cap, dar rămânea la aceeași părere: „Nu am nevoie de cadouri de ziua mea. Am avut de toate pe parcursul vieții.”
Și cumva printre treburile cotidiene ale bunicii, precum conservarea compoturilor pentru iarnă și alegerea scândurilor pentru sicriu — de pin sau de stejar, bunicul Pavel a căzut din vișinul vecin. Era în vizită la sora sa (vecina bunicii noastre), a urcat să adune fructele și și-a pierdut echilibrul, căzând direct în curtea bunicii.
Betadina, flirtul printre lăstarii de sfeclă roșie, interesele comune pe fondul văduviei și osteocondrozei, discuțiile personale — și domnul Pavel a plecat din localitatea sa natală și s-a mutat în casa bunicii. Împreună cu acest bunic drăguț în casă au ajuns cu bine încă o pisică, un carburator vechi cu aspect ciudat și câteva cămăși decolorate. Bunica este fericită, curtea este lipsită de buruieni, tema funerară nu mai apare. Bunicul Pavel prietenește cu familia — totul este bine.
Și brusc bunica declară că se pregătește de căsătorie. Și liniște… Doar fiul ei a reușit să spună ceva.
— Cum, mamă? De ce? La această vârstă?
— Păi, care este problema?
— Ai aproape 70 ani. Acum câteva zile alegeai scândurile pentru sicriu.
— Nu am ales.
— Vrei să te măriți cu „drăguțul” tău?
— Îl cheamă Pavel.
— Dar cum rămâne cu tata?
— Tatăl tău este demult pe cealaltă lume.
— Dar cum rămâne cu respectul? Măcar să îi aduci un omagiu tatei și…
— Să mor și eu?
Și iată sub privirile rudelor șocate pensionarii se pregătesc activ de evenimentul important. Comandă mai multă mâncare, mai multe mezeluri, mai puțină carne prăjită, iar torturi — două deodată. Voalul nu este necesar (de ce l-ar purta la o asemenea vârstă?). Moderatorul trebuie să fie prezent neapărat? Cine plătește totul? Păi au fost adunați bani pentru înmormântare.
Ceremonia este planificată pentru luna septembrie (ca să reușească să culeagă cartofii). Bunica strălucește de fericire. Pentru prima dată după o perioadă lungă de timp ea prezintă interes pentru viață. Privește totul cu o plăcere neobișnuită: știrile despre președinte, caisele, mediul ambiant. Acum reacționează altfel chiar și la glume. Recent a făcut o glumă, spunând că dacă nu va supraviețui până la nuntă, nu este obligatoriu să fie înmormântată în ținuta de mireasă. Doar îi va fi rușine înaintea oamenilor că mireasa nu mai este demult o copilă. Și râdea cu atâta poftă.
— Ce cadou vreți să primiți la nuntă? — sunt întrebați.
— Nu vrem nimic. Avem de toate.
Și râde descoperindu-și toată proteza dentară.