Când transplantăm crinii în grădină: vara, toamna sau primăvara?!

Transplantarea crinilor depinde de soi și de perioada de înflorire.

Crinii timpurii vor fi pregătiți pentru transplantare încă din vară, imediat după înflorire.

Dacă planta a încetat să mai înflorească la sfârșitul lunii iunie, atunci bulbii vor putea fi transplantați în mijlocul lunii august.

Soiurile mai târzii pot fi transplantate după aproximativ 5-6 săptămâni de la sfârșitul perioadei de înflorire.

De regulă, crinii pot fi transplantați imediat după ce s-a ofilit ultima floare.

Cu toate acestea, deseori, în acel moment, bulbii încă nu s-au recuperat și au nevoie de ceva timp, să prindă la putere.

Din acest motiv, nu merită să vă grăbiți și să transplantați crinii imediat după înflorire, mai bine să-i lăsați un timp să stea în pământ.

Astfel, cel mai potrivit moment pentru transplantarea crinilor este mijlocul lunii octombrie, pentru florile cu perioada medie de înflorire.

Ținând cont de faptul, că este suficient timp pentru înrădăcinare și că în pământ, bulbii majorității soiurilor tolerează foarte bine chiar și cele mai severe înghețuri, nu există riscul ca aceștia să piară. Dar există crini târzii, care înfloresc în septembrie.

În timpul transplantării de toamnă, care se face până la înghețarea solului, bulbii nu reușesc să se înrădăcineze și cel mai probabil, acești bulbi vor muri în condițiile iernilor reci fără un acoperământ adăugător.

Înainte de plantare, bulbii trebuie ținuți în soluție din malathion și permanganat de potasiu și să-i uscați la umbră.

Dacă planificați transplantarea în altă zi, depozitați bulbii într-o ladă și îi acoperiți cu o cârpă umedă.

În plus, plantarea bulbilor toamna târziu poate influența și perioadele de înflorire din sezonul următor.

Acestea pot avea loc mai târziu. Prin urmare, în anumite condiții meteorologice și în alte circumstanțe, transplantarea crinilor merită să fie amânată până în primăvară.

Spor la grădinărit!