Caramele de casă (de post)!

Caramelele de casă sunt bomboanele, care constau din trei ingrediente principale. Procesul lor de preparare nu este numai simplu, ci și captivant, îndeosebi pentru copii — ei participă cu bucurie la modelarea dulciurilor! Gustul acestor caramele seamănă cu al celor din comerț. Ele nu pot fi sparte cu dinții, dar, după ce se înmoaie, pot fi mestecate. Ingredientele necesare sunt cele mai ieftine. Încercați să pregătiți acest deliciu! Suntem siguri că veți fi mulțumiți de rezultat!

INGREDIENTE:

-200 g de zahăr;

-220 ml de apă;

-un praf de sare de lămâie (sau suc de lămâie);

-făină (amidon, pudră de cacao) — pentru tăvălit.

MOD DE PREPARARE:

1.Puneți zahărul și apa într-o crăticioară cu fundul gros.

2.Puneți vasul pe foc moderat. Aduceți-i conținutul până la punctul de fierbere, după care adăugați sarea de lămâie (datorită ei, compoziția caramelelor devine mai elastică și capătă un gust acrișor) și amestecați.

3.Reduceți flacăra până la minim și fierbeți siropul până va deveni auriu, amestecând periodic. Când veți adăuga câțiva stropi de sirop în apă rece, ei nu se vor răspândi, ci își vor menține forma și vor fi elastici.

4.Între timp ungeți o formă (preferabil, metalică) și o spatulă de silicon cu ulei. Puneți forma într-un vas cu apă rece ca gheața.

5.Luați siropul de pe foc și turnați-l îndată în forma pregătită. Realizând mișcări alternative de pliere spre centrul tăvii și întindere spre marginile ei, răciți caramelul până la temperatura corpului, astfel încât să nu vă frigă mâinile.

6.Transferați caramelul ușor răcit pe masa presărată cu puțină făină.

7.Tăvăliți-l prin făină și împăturiți-l sub formă de plic. Apoi rotunjiți-l și oferiți-i forma de covrig. Începeți să întindeți covrigul, transformându-l treptat într-un fel de baton. Continuați să-l întindeți și să-l pliați cu mâinile, tăvălindu-l periodic prin făină (în funcție de necesitate — nu exagerați). Treptat caramelul va căpăta o nuanță sidefată.

8.Când veți simți că s-a răcit aproape complet și își menține bine forma, întindeți caramelul sub formă de baton subțire și uniform, cu aceeași grosime pe toată lungimea sa.

9.Tăvăliți batonul obținut prin făină și tăiați-l în bucățele.

10.Tăvăliți foarte bine bomboanele prin făină. Puneți-le cu tot cu făină pe o farfurie și lăsați-le să se răcească pe parcursul a 3-4 ore (sau peste noapte).

11.Transferați-le într-o sită și cerneți toată făina de pe suprafața lor.

12.Serviți-le cu multă plăcere!

Făina oferă caramelelor un gust deosebit și o textură mai moale. Altfel ele ies tari.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!