Carne la cuptor -“Rețetă in imagini”

Probabil fiecare gospodină are propria rețetă de carne la cuptor. Vă oferim cea mai îndrăgită rețetă. Nu este nimic de prisos în această rețetă. Și totuși gustul este unul nemaipomenit! Încercați să pregătiți carne la cuptor în stil francez și rezultatul vă va surprinde!

Ingrediente:
-aproximativ 0,5 kg carne de porc, câteva bucăți (puteți folosi ce carne doriți);

-3-4 cartofi;

-2 cepe;

-150 g cașcaval tare;

-maioneză, după gust;

-muștar, după gust;

-sare/ piper după gust;

-eu mai adaug și pudră de nucșoară, aceasta accentuează gustul cartofilor și pe cel al cărnii.

Mod de preparare:
1.Curățați cartofii și dați-i prin răzătoare. Fiecare cartof dat prin răzătoare puneți-l în apă cu sare ca să nu se înnegrească. Așa faceți cu toți cartofii.

2.Tăiați carnea bucăți nu prea mari. Bateți fiecare bucățică de carne cu ciocanul pentru carne, sărați-o, piperați-o, presărați puțină nucșoară deasupra și ungeți-o cu muștar.

3.Curățați ceapa, tăiați-o semilune și presați-o ușor cu mâinile.

4.Stoarceți bine cartofii de apă. Ungeți tava cu ulei și puneți întâi cartofii apoi aranjați deasupra bucățile de carne.

5.Amestecați cașcavalul cu maioneza și compoziția respectivă întindeți-o deasupra cărnii. Pentru ca să o întindeți mai bine trebuie să vă udați puțin mâinile.

6.Încălziți cuptorul la 170-180° și dați tava cu carne la cuptor pentru 30-40 minute.

7.Când e gata, nu vă grăbiți să serviți mâncarea, lăsați-o timp de 10 minute pentru ca să se cuprindă toate aromele și toate sucurile să se îmbibe, astfel gustul va fi unul nemaipomenit.

Gătiți carnea după această rețetă și nimeni nu va rezista fără ca măcar să guste!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!