Cartofi cu ciuperci și roșii la cuptor (fără carne)!

Cartofi cu ciuperci prăjite cu ceapă, feliuțe de roșii și cașcaval ras, toate gătite la cuptor… Sună apetisant, nu-i așa? Gustați neapărat acest preparat simplu, gustos și sățios! 

INGREDIENTE:

-600 g de cartofi;

-2 cepe;

-300 g de ciuperci Champignon;

-2 roșii;

-100 g de cașcaval;

-100 g de smântână fermentată;

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-mărar — după gust;

-ulei de floarea-soarelui — după gust. 

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați legumele și ciupercile Champignon. 

2.Tăiați o ceapă în cubulețe, iar pe cealaltă — în semiluni. 

3.Prăjiți ceapa tăiată în cubulețe în ulei încins până va deveni transparentă. 

4.Tăiați ciupercile în feliuțe. Adăugați-le în tigaia cu ceapa prăjită. Amestecați și prăjiți-le până se va evapora tot lichidul din tigaie. 

5.Adăugați mărarul mărunțit. Sărați și piperați după gust. 

6.Tăiați roșiile în semiluni, iar cartofii — în rondele subțiri. 

7.Dați cașcavalul prin răzătoarea mică. 

8.Tapetați tava cu folie de aluminiu și ungeți-o cu ulei. Modelați stratul inferior al preparatului, așezând rondelele de cartofi sub formă de flori. 

9.Puneți semilunile de ceapă pe rondelele de cartofi. Asezonați-le cu sare și piper negru măcinat după gust. 

10.Următorul strat: ciupercile prăjite cu ceapă. 

11.Apoi adăugați semilunile de roșie. 

12.Răspândiți smântâna fermentată pe stratul superior. Presărați cașcavalul ras ca ultim strat. 

13.Coaceți preparatul timp de 35-40 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C‌. 

Pregătind acest deliciu, puteți să înlocuiți smântâna fermentată cu maioneză sau iaurt grecesc. Iar ca să îmbogățiți gustul sosului, adăugați puțin ulei de măsline, usturoi trecut prin presa de usturoi și condimente. 

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!