Cartofi foarte gustoși gătiți la cuptor!

Cartofi copți în unt cu gust de usturoi- o masă nu doar hrănitoare dar și sănătoasă datorită produselor naturale. Vă oferim această reteță simplă și apetisantă de cartofi delicioși gătiți la cuptor!

Ingrediente:

-5-6 cartofi;

-3-4 ciuperci;

-100 g unt;

-1 lingură de smântână fermentată;

-70 g cașcaval;

-3 căței de usturoi;

-1 linguriță cimbru uscat;

-sare, piper.

Mod de preparare:

1.Spălați cartofii. Fierbeți-i cu coajă în apă în care ați adăugat puțină sare.

2.Cât se fierb cartofii, faceți untul cu gust de usturoi. Pentru aceasta: dați cașcavalul prin răzătoare și tăiați ciupercile cubulețe, puneți-le într-un bol și adăugați untul moale.

3.Adăugați în același bol: usturoiul pisat, cimbrul, smântâna, sărați și piperați. Amestecați compoziția.

4.Cartofii fierți tăiați-i în două. Fiecare jumătate de cartof aranjați-o în tavă cu partea fără coajă în sus, deasupra lor puneți câte o lingură de compoziție cu unt. Coaceți la 250° timp de 10-15 minute.

Scoateți cartofii din cuptor, îi puteți servi! Dar vă propunem să îi serviți cu o salată ușoară și rapidă de legume călite- o opțiune ideală de a vă decora masa de pânz cu ceva sănătos și gustos.

Ingrediente:

-1-2 vinete;

-1-2 roșii;

-1-2 ardei roșii;

-2 căței de usturoi;

-ulei de măsline;

-pătrunjel verde- după gust.

Mod de preparare:

1.Spălați legumele. Apoi înțepați-le cu furculița și puneți-le în cuptor să se coacă. Puteți să astupați tava cu folie de aluminiu și cu 5 minute înainte să fie coapte de tot va trebui să o scoateți.

2.Stingeți cuptorul dar lăsați legumele înăuntru să se rumenească, astfel vor avea un gust mai intens și vor fi mai aromate.

3.Când legumele se răcesc, curățați-le de coajă. Apoi tăiați-le cubulețe, puneți-le pe toate într-un bol și amestecați-le.

4.Tăiați usturoiul mărunt și adăugați-l peste legume. Asezonați cu ulei de măsline, amestecați. Decorați cu pătrunjel verde.

Salata, pentru cartofii gătiți la cuptor, este gata. Acum puteți să vă chemați familia la masă. Este perfectă atunci când nu ai nici timp și nici forțe destule, dar totuși vrei să îți bucuri familia cu ceva gustos!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!