Ce regrete au bătrânii care se află în pragul eternității!

Notițele unei voluntare din cadrul unui cămin de bătrâni:

”Timp de câțiva ani am ajutat bătrâni singuri. Astăzi, îmi este dificil să spun cine a avut mai mult de câștigat – eu sau acești bunici, ale căror ultime zile pe acest pământ am încercat să le fac mai liniștite și mai ușoare.

Pot spune cu încredere că ierarhia valorilor vieții mele s-a schimbat radical după ce am vorbit cu bătrânii aflați în pragul morții. Multe lucruri care îmi păreau cele mai importante în viață au trecut pe al doilea și al treilea plan”. Iată ce regrete au de regulă bătrânii:

1.Au născut prea puțini copii

”Îmi pare atât de rău că nu am născut un frățior sau o surioară fiicei noastre. Trăiam într-o garsonieră, 5 într-o cameră cu părinții mei. Și mă gândeam – unde să mai încapă un copil, unde? Chiar și fetița doarme într-un colț pe un cufăr, pentru că nu avem loc pentru pătuț. Apoi soțul a primit un apartament din partea companiei în care activa. A urmat altul și mai mare. Dar vârsta deja nu mai era pentru sarcină și naștere.”

”Iar acum mă gândesc: de ce nu am mai născut chiar și 5 copii? Pentru că aveam tot de ce este nevoie: un soț bun, de încredere, muncitor, ”ca un zid puternic”. Aveam un serviciu, alături grădiniță, școală, activități pentru copii…I-am fi crescut pe toți, i-am fi pus pe picioare și le-am fi aranjat un drum în viață. Dar noi pur și simplu trăiam ca toți: toți aveau câte un copil, să avem și noi doar unul.”

”Priveam cum soțul meu îngrijea un cățeluș și m-am gândit că acestea sunt senitmente neconsumate de tată. Iubirea lui ar fi ajuns și pentru 10 copii, iar eu am născut doar 1…”.

2.Au muncit prea mult

Al doilea regret este în strânsă legătură cu primul – multe bătrâne își amintesc că au avortat în tinerețe din frica de a nu-și pierde locul de muncă, competența, experiența. La bătrânețe, privind viața pe care au trăit-o, ele pur și simplu nu înțeleg de ce țineau atât de mult la munca lor – deseori necalificată, subevaluată, plictisitoare, grea, prost plătită.

”Lucram în calitate de depozitar. Eram permanent pe nervi – dacă ar fi fost identificate bunuri lipsă, ar fi fost puse pe seama mea, iar în acest caz urma judecata și închisoarea. Iar acum mă gândesc: pentru ce lucram? Soțul avea salariu bun. Pur și simplu toți lucrau și eu lucram”.

”Timp de treizeci de ani am lucrat într-un laborator chimic. La vârsta de 50 de ani nu mai rămăsese nimic din sănătatea mea – mi-au căzut dinții, aveam stomacul bolnav și probleme ginecologice. Întrebarea este, pentru ce toate astea? La moment am o pensie atât de mică, încât nici pentru medicamente nu îmi ajung bani”.

3.Au călătorit prea puțin

Vorbind despre cele mai plăcute amintiri, majoritatea bătrânilor menționează călătoriile, campingul, excursiile.

“Îmi amintesc cum am mers, pe când eram studenți, la Lacul Baikal. Ce frumusețe nemaivăzută e acolo!”

”Am fost timp de 1 lună întreagă pe o croazieră. Ce fericire! Au fost organizate excursii în diferite orașe istorice, ne-am bronzat, ne-am scăldat. Priviți, păstrez fotografiile și până acum!”

“Îmi amintesc cum am fost la prietenii din Georgia. Cu ce carne proaspăt tăiată, delicioasă ne-au servit georgienii! Ne-au servit, de semenea, cu vin de casă, khachapuri, fructe din propria grădină”.

”Într-un weekend am decis să mergem într-o călătorie cu mașina. Am mers timp de 7 ore, iar dimineață am luat micul dejun pe malul mării”.

”Cândva biletele la avion nu erau atât de scumpe. Îmi pare rău că nu am vizitat atunci mai multe orașe, pe care nu le voi mai vedea niciodată”.

4.Cumpărau prea multe lucruri inutile

”Vezi acest covor de pe perete? L-am găsit cu mare greu și m-a costat foarte scump! Și cine are nevoie de el acum?”

”Iată un set de porțelan german pentru ceai pentru 12 persoane. Noi niciodată nu am mâncat și nu am băut din el. Am o idee! Haideți să luăm câte o ceașcă și să bem în sfârșit ceai din ele. Alegeți și niște vase frumose pentru dulceață!”

”Eram înnebuniți după aceste lucruri, le căutam , le găseam și le cumpăram. Iar ele nici măcar nu fac viața mai confortabilă, din contra, sunt în plus. Iată pentru ce am cumpărat noi această mobilă lustruită și permanent le spuneam copiilor ”nu atingeți, aveți grijă să nu o zgârâiați”. Mai bine luam cel mai simplu dulap, în schimb copiii puteau să se joace, să deseneze, să se cațăre”.

”Mi-am procurat o pereche de cizme finlandeze care costau cât un salariu. Apoi toată luna am mâncat doar cartofi, pe care bunica i-a adus de la țară. Și pentru ce? Oare cineva a început să mă respecte mai mult sau să se comporte mai bine din cauza că eu purtam cizme finlandeze, iar cineva nu?”.

5.Comunicau puțin cu prietenii, copiii, părinții

”Cât de mult îmi doresc să-mi văd mămica, să o sărut, să vorbesc cu ea! Iar mama deja de 20 de ani nu mai e printre noi. Sunt sigură, că atunci când eu nu voi mai fi, fiica mea va fi la fel de tristă și îi va fi dor de mine. Dar cum aș putea să-i explic acest lucru acum? Ea mă vizitează atât de rar!”

”Prietenul meu din tinerețe trăiește la 2 stații distanță. Dar iată că sunt deja câțiva ani de când vorbim doar la telefon. Pentru 2 bătrâni invalizi chiar și aceste 2 stații reprezintă o distanță greu de parcurs. Dar ce petreceri organizam cândva! Soțiile coceau tarte, la masă se adunau câte 30 de persoane. Cântam cântecele noastre preferate. Ar fi trebuit să ne întâlnim mai des, nu doar de sărbători!”

”Am născut fiul și l-am dat la creșă pe când avea 2 luni. Apoi a mers la gradiniță, la școala cu program prelungit. Vara mergea la tabere. Într-o seară am venit acasă și am înțeles că acolo trăiește o persoană de 15 ani care îmi este absolut necunoscută”.

6.Au învățat puțin

”De ce nu am făcut facultate și m-am limitat doar la școala tehnică? Aș fi putut avea studii superioare. Însă toți îmi ziceau: la ce bun îți trebuie studii la 25 de ani, găsește-ți un loc de muncă și lasă copilăriile”.

”Și ce m-a împiedicat să învăț bine limba germană? La urma urmei, am trăit mulți ani în Germania cu soțul meu, militar, și îmi amintesc doar “au Wiedersehen”.

”Cât de puține cărți am citit! Treburi și tot treburi. Vedeți ce bibliotecă bogată avem, însă majoritatea cărților nici măcar nu le-am deschis. Nu știu ce se află sub copertă”.

7.Nu erau interesați de întrebări spirituale

”Nu știam nici o rugăciune. Acum mă rog cum pot. Chiar și cu cele mai simple cuvinte – Doamne, miluește-mă! – rugăcinea este o bucurie!”

”Știți, mie toată viața îmi era teamă de oamenii credincioși. În special, îmi era frică ca ei să nu-mi învețe în taină copiii despre credința lor, să nu le spună că Dumnezeu există. Copiii mei sunt botezați, dar despre Dumnezeu eu nu le-am vorbit niciodată. Iar acum înțeleg, creștinii aveau o viață, ei aveau ceva important, ce a trecut atunci pe lângă mine”.

Fiți fericiți!