Cele mai simple lipii la tigaie!

Un preparat extraordinar, ce se prepară simplu și din ingrediente accesibile. Puteți servi lipiile cu sosuri, humus sau salate. Vor deveni preferatele familiei dumneavoastră după ce le veți încerca!

INGREDIENTE:

– 2 pahare de lapte;

– 2 linguri de smântână fermentată;

– 1 lingură de unt;

– 1 ou;

– 1 linguriță de sare;

– 2 lingurițe de zahăr;

– 1 linguriță de drojdie proaspătă (5 gr);

– 4 pahare de făină.

MOD DE PREPARARE:

1. Turnați laptele cald într-un vas, spargeți oul și amestecați cu furculița.

2. Adăugați smântână, unt, sare și zahăr, apoi amestecați.

3. Adăugați drojdia și mai amestecați o dată.

4. Cerneți făina direct în vas, amestecați și frământați un aluat moale. Îl acoperiți și îl lăsați la dospit pentru 25-30 de minute.

5. Presărați blatul de lucru cu puțină făină, transferați aluatul și îl împărțiți în 10-12 bucăți, pe care le rotunjiți.

6. Întindeți fiecare bilă de aluat în lipii rotunde subțiri.

7. Înfierbântați tigaia cu suficient ulei, adăugați câte o lipie și le prăjiți câte 10 secunde pe fiecare parte.

Lipiile pot fi consumate ca înlocuitor pentru pâine sau ca și garnitură lângă o salată de multe crudități. Bucurați-vă de mese savuroase!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!