Chec dospit cu gem pe bază de griș – delicat și pufos!

Venim cu o rețetă interesantă de aluat cu drojdie pe bază de griș. Prăjiturile ies pufoase și foarte fine. Principala regulă de care trebuie să țineți cont este să adăugați grișul în compoziția caldă și să o lăsați pentru cel puțin 10-15 minute. După ce crește în volum, puteți trece la pregătirea aluatului de griș.

INGREDIENTE:

– 260 gr de făină;

– 260 gr de griș;

– 1 ou;

– 100 gr de zahăr;

– 80 gr de ulei;

– 200 gr de apă caldă;

– 10 gr de drojdie proaspătă;

– 1 praf de sare;

– 200 gr de gem sau dulceață.

MOD DE PREPARARE:

1. În vasul cu apă caldă, adăugați zahăr și drojdie. Amestecați, adăugați ou, ulei și sare.

2. Adăugați grișul, amestecați și lăsați compoziția pentru 10 minute.

3. Adăugați ½ de făină, amestecați, încorporați făina rămasă și frământați aluatul în vas, apoi pe masa presărată cu puțină făină.

4. Așezați aluatul moale și omogen într-un vas și îl dați la loc cald pentru 1-2 ore, acoperindu-l cu folie de plastic.

5. Înfăinați suprafața de lucru, transferați aluatul, modelați un blat oval și îl împăturiți, cât să obțineți un plic.

6. Întoarceți plicul cu marginea netedă spre dumneavoastră și rulați un rulou gros, apoi o ruladă mai subțire, pe care o împărțiți în 17 bucăți  a câte 60 gr și le rotunjiți. Acoperiți-le cu folie de plastic.

7. Aplatizați fiecare bilă de aluat, adăugați puțin gem în mijloc, acoperiți umplutura cu aluat, cât să obțineți un pateu, și lipiți doar părțile laterale, lăsând mijlocul liber.

8. După care, așezați pateul deschis cu umplutura în sus și lipiți capetele.

9. Așezați petalele obținute în forma (26 cm) tapetată cu hârtie de copt, iar în mijlocul florii adăugați o biluță de aluat. Acoperiți forma cu folie de plastic și o dați la loc cald pentru 30 de minute.

10. Ungeți prăjitura cu 1 gălbenuș amestecat cu 1 lingură de lapte și o coaceți timp de 25-30 de minute la cuptorul preîncălzit până la 175°С.

Rezultatul este nemaipomenit de pufos și gustos! Puteți face prăjituri atât cu umplutură dulce, cât și sărată. Aluatul dospit pe bază de griș se păstrează foarte bine la congelator, deci puteți face câteva porții și să le folosiți când aveți nevoie timp de 20-30 de zile.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!