Chec fin cu brânză și stafide — un gust surprinzător!

Checul cu brânză dulce de vaci și stafide este pur și simplu minunat! Pur și simplu se topește în gură! Este într-atât de moale, fin și pufos, încât nici nu ați intui că conține brânză, care, de obicei, îngreunează aluatul. Vă recomandăm să pregătiți deodată o porție dublă. Suntem siguri că apropiații dumneavoastră îl vor adora!

INGREDIENTE:

-130 g de brânză dulce de vaci (minim 9%);

-un ou mare sau 2 ouă mici;

-150 g de făină;

-100 g de zahăr;

-80 g de unt moale;

-8 g de praf de copt (1.5 lingurițe);

-un praf de vanilină (puteți să o înlocuiți cu un plic de zahăr vanilat, o linguriță de extract de vanilie sau o fiolă de esență de vanilie);

-un praf de sare;

-80 g de stafide.

MOD DE PREPARARE:

1.Bateți untul moale și zahărul cu mixerul pe parcursul a 5 minute.

2.Adăugați brânza dulce de vaci și mixați totul până la omogenizare.

3.Adăugați oul și amestecați foarte bine (dacă veți folosi 2 ouă mici, încorporați-le pe rând în aluat).

4.Adăugați făina cernută împreună cu praful de copt, sarea și vanilina. Bateți cu mixerul până veți obține un aluat omogen și destul de consistent.

5.Adăugați stafidele spălate și uscate în prealabil cu ajutorul prosoapelor de hârtie. Încorporați-le amestecând cu spatula.

6.Transferați aluatul în tava unsă cu unt și presărată cu făină. Răspândiți-l uniform.

7.Coaceți checul timp de aproximativ 35-40 minute în cuptorul preîncălzit până la 170°С. Verificați dacă este gata prin testul cu scobitoarea.

Timpul și temperatura de coacere pot depinde de caracteristicile cuptorului dumneavoastră.

8.Opriți focul și lăsați checul în cuptor pentru 20 minute, ca să se odihnească. Apoi lăsați-l să se răcească complet.

9.Scoateți-l din tavă și presărați-l cu zahăr pudră. Porționați-l și serviți-l.

Puteți să pregătiți checul cu orice fructe uscate sau nuci!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!