Chefir și un ou! Pufoase și aerate, gata într-un minut! Vor fi pe placul întregii familii!

Blinii pufoase, pe care le puteți pregăti rapid atât pentru micul dejun, cât și pentru celelalte mese ale zile. Acestea pot fi servite atât cu sosuri picante, cât și cu diferite feluri de gemuri sau creme de ciocolată. Sunt foarte bune, încercați-le!

INGREDIENTE:

– 1 ou;

– 500 ml de chefir sau de iaurt natural;

– 400 g de făină;

– 1 lingură de sare (fără vârf);

– 2 linguri de zahăr (fără vârf);

– 1 linguriță de bicarbonat de sodiu (fără vârf);

– 1 g de zahăr vanilat;

– ulei vegetal de floarea-soarelui (pentru prăjit).

MOD DE PREPARARE:

1. Spargeți oul într-un bol adânc. Adăugați sarea, zahărul și amestecați-l bine cu o furculiță. Dacă doriți, puteți folosi mixerul, însă nu trebuie să-l bateți tare. După aceasta, încorporați zahărul vanilat și chefirul. Acesta poate avea orice conținut de grăsime.

2. Adăugați treptat făina și amestecați foarte bine. Aluatul final nu trebuie să fie prea lichid. De asemenea, aveți grijă să nu rămână cocoloașe.

3. La urmă, încorporați bicarbonatul de sodiu. Nu vă fie frică, gustul acestuia nu se va simți, deoarece va fi diminuat de aciditatea chefirului din compoziție.

4. Încingeți o tigaie cu suficient ulei vegetal. Ajutându-vă de două linguri, formați bliniile și prăjiți-le la foc mediu, pe ambele părți, până când se vor rumeni.

5. Scoateți bliniile pe o farfurie tapetată cu prosoape de hârtie, pentru a îndepărta excesul de ulei. Savurați-le cu plăcere alături de un sos gustos.

Atât noi, cât și copiii, iubim să le servim alături de un gem delicios de zmeură. Au un gust minunat!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!