Chifle dulci din aluat dospit — nemaipomenit de moi, aromate și gustoase!

Chiflele dulci din aluat dospit sunt foarte pufoase și aromate. Aluatul lor este moale și aerat ca puful. Este o rețetă foarte simplă! Pregătiți-o și bucurați-i pe cei dragi cu copturi de casă!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-2 ouă + 1 ou — pentru ungerea preparatelor;

-1.5 linguri de drojdie uscată;

-1.5 pahare de lapte cald (350 ml);

-½ pahar de zahăr (100 g);

-un praf de sare;

-600 g de făină;

-100 g de unt/margarină.

Pentru umplutură: unt + zahăr (după gust).

MOD DE PREPARARE:

1.Turnați laptele cald într-un bol adânc. Adăugați drojdia uscată și amestecați foarte bine. Lăsați compoziția obținută să se odihnească timp de 15 minute, pentru ca drojdia să se activeze și să se umfle.

2.Adăugați ouăle, zahărul și praful de sare. Amestecați foarte bine.

3.Adăugați 5-6 linguri de făină cernută și amestecați.

4.Apoi adăugați untul topit și călduț. Amestecați încă o dată.

5.Adăugați treptat făina cernută și frământați aluatul. Inițial amestecați-l cu lingura. Apoi transferați-l pe suprafața de lucru, unsă cu ulei și frământați-l cu mâinile unse cu ulei, încorporând toată făina în el.

6.După ce veți încorpora cantitatea de făină indicată în rețetă, cercetați textura aluatului: el trebuie să fie omogen, moale, elastic și nelipicios. Dacă continuă să se lipească de mâini, mai adăugați puțină făină.

7.Transferați aluatul pregătit într-un bol uns cu ulei. Ungeți-i suprafața cu ulei, ca să nu se usuce și acoperiți-l cu un prosop curat de bucătărie. Puneți-l într-un loc cald și lăsați-l să dospească (aproximativ 60 minute).

8.Puneți aluatul pe suprafața de lucru, unsă cu ulei. Tăiați-l în jumătate, ca să-l puteți manipula mai ușor.

9.Întindeți fiecare jumătate de aluat într-un blat dreptunghiular (cu mâinile sau sucitorul). Cu cât blatul va fi mai subțire, cu atât chiflele vor fi mai stratificate.

10.Acoperiți blatul cu umplutura: ungeți-l cu unt moale, la temperatura camerei și presărați-l cu zahăr. Puteți să folosiți orice umplutură vă place: dulceață, gem, compoziție din semințe de mac etc.

11.Rulați blatul sub formă de ruladă. Apoi tăiați-o în bucățele egale, cu lățimea de aproximativ 5 cm.

12.Luați fiecare rulou și lipiți-i una dintre deschizături, ca să nu curgă umplutura din interiorul lui. Astfel veți obține chifle cu aspect de trandafir.

13.Transferați chiflele pe tava tapetată cu hârtie de copt sau unsă cu ulei și presărată cu făină.

14.Acoperiți-le cu un prosop curat de bucătărie și lăsați-le să se odihnească pe parcursul a 20-30 minute.

15.Ungeți-le cu ou bătut, ca să fie frumoase și rumene. Dacă vreți ca ele să fie aurii, ungeți-le doar cu gălbenuș bătut.

16.Introduceți tava în cuptorul preîncălzit până la 180°C și coaceți chiflele timp de 20-25 minute, până se vor rumeni bine.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!