Chiftele de cartofi fără ouă!

Aveți cartofi în bucătărie? Atunci pregătiți acest preparat minunat din doar 3 ingrediente. Chiftelele de cartofi fără ouă pregătite la tigaie sunt perfecte pentru cină sau în calitate de garnitură. Se pregătesc simplu și rapid în minute numărate.

INGREDIENTE:

– 3 cartofi;

– 2 linguri cu vârf de griș foarte fin;

– cașcaval;

– sare și piper negru;

– chimen;

– turmeric;

– usturoi granulat;

– ulei.

MOD DE PREPARARE:

1. Tăiați cartofii felii groase și îi pregătiți la bain marie, cât să devină moi.

2. Pasați cartofii cu furculița, până obțineți un piure omogen, pe care îl asezonați cu sare, piper negru, chimion, turmeric și usturoi granulat.

3. Adăugați griș și amestecați foarte bine compoziția.

4. Formați chiftele de cartofi, faceți câte o adâncitură, adăugați câte o bucată de cașcaval și modelați din nou chiftelele. La final, le treceți prin griș.

Sfat. Înainte să începeți să formați chiftelele, puteți unge mâinile cu puțin ulei.

5. Acoperiți chiftelele cu folie de plastic și le dați la congelator pentru 1 oră.

6. Înfierbântați tigaia cu ulei și prăjiți chiftelele la foc mic, până se rumenesc pe ambele părți.

Serviți chiftelele aromate cu sosul preferat. Cașcavalul se topește în interior și face chiftelele deosebit de bune!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!