Coji confiate de portocală – metoda rapidă!

Puteți folosi această metodă pentru a pregăti fructe confiate din orice citrice sau din amestec de fructe. Cojile pot fi tăiate cu forme speciale pentru biscuiți mici, oferindu-le orice formă.

Este important să pregătiți corect cojile de portocale: înmuiați fructele întregi (portocale, lămâi, mandarine, grapefruit) în apă caldă, apoi luați 1 linguriță de bicarbonat de sodiu și frecați bine suprafața. Clătiți-le cu apă caldă. Repetați procedura până suprafața nu va ”scârțâi”, adică va fi complet degresată.

INGREDIENTE:

-300 gr de coji de portocală;

-300 gr de zahăr;

-100 gr de apă;

-50 gr de zeamă de lămâie.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați cojile de portocală fâșii cu grosimea de 0,5 cm. Adăugați apă, cât să fie acoperite complet, adăugați sare (1/2 de linguriță), puneți vasul la foc și aduceți lichidul până la punctul de fierbere. Fierbeți cojile timp de 5 minute, apoi le scoateți pe o strecurătoare.

2.Repetați procedura de câteva ori, până cojile nu vor mai fi amare. De fiecare dată adăugați apă proaspătă.

3.Turnați apă rece peste cojile fierte, ca să îndepărtați sarea, le lăsați pentru 30 de minute, apoi le lăsați să se scurgă pe o strecurătoare.

4.Într-o cratiță, amestecați apa, zeama de lămâie și zahărul. O puneți la foc și dați compoziția în clocot. Adăugați cojile și amestecați, astfel încât siropul să le acopere pe toate. Le fierbeți la foc mic timp de 30-60 de minute, amestecând periodic, până cojile vor îmbiba tot siropul.

Sfat. Timpul de fierbere depinde de grosimea cratiței și de intensitatea focului.

5.Lăsați cojile să se răcorească puțin și le transferați pe hârtia de copt într-un singur strat. Uscați-le la cuptor timp de 60-80 de minute (în funcție de cuptor și de materialul formei) la temperatura de 80°С, regim cu convecție.

Sfat. De asemenea, puteți usca cojile confiate timp de 2-3 zile la temperatura camerei.

6.Rezista până la 1 an închise în cutii ermetice.

Folosiți cojile confiate pentru chifle, papanași, cozonac, brioșe și colaci. Dacă acoperiți fructele confiate cu ciocolată (albă, neagră sau cu lapte), veți obține un deliciu minunat, care poate servi drept cadou dulce.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!