Cornulețe rapide din foietaj cu diverse umpluturi. Le puteți pregăti pentru micul dejun!

Cât este de plăcut să-i trezești pe cei dragi cu aroma copturilor proaspete. Iar dacă utilizați foietajul deja preparat și realizați totul într-un mod eficient și organizat, cornulețele rapide cu diverse umpluturi (de brânză dulce de vaci și mere) vor fi gata în doar 40 minute.

INGREDIENTE:

-500 g de foietaj (preparat, decongelat);

-100 g de brânză dulce de vaci;

-un măr;

-30 g de zahăr;

-20 g de stafide;

-un plic de zahăr vanilat;

-½ linguriță de scorțișoară;

-un gălbenuș de ou.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți ingredientele necesare. Foietajul trebuie decongelat în prealabil (de exemplu, puneți-l pentru 2 minute în cuptorul cu microunde).

2.Porniți îndată cuptorul și preîncălziți-l până la 190°C.

3.Opăriți stafidele cu apă clocotită. Apoi amestecați-le cu brânza, zahărul vanilat și jumătate din cantitatea indicată de zahăr tos.

4.Dați mărul prin răzătoare și amestecați-l cu zahărul rămas și scorțișoara.

5.Întindeți aluatul până la grosimea de 5 mm. Tăiați-l sub formă de triunghiuri lungi.

6.Puneți câte puțină umplutură de mere la baza unora dintre triunghiuri.

7.Rulați-le sub formă de cornulețe, lipindu-le marginile, ca să nu iasă sucul.

8.Procedați similar cu cornulețele umplute cu brânză dulce de vaci.

9.Așezați cornulețele modelate pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Ungeți-le cu gălbenuș bătut.

10.Coaceți cornulețele pe parcursul a aproximativ 30 minute. Ele se vor acoperi cu o crustă rumenă și crocantă.

Cornulețele sunt gata! Mai rămâne să infuzați ceaiul sau cafeaua aromată!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!