Cozonac tip Panettone, preparat fără frământare cu mâinile. Nu lasă pe nimeni indiferent!

Foarte pufos, aromat și gustos! Într-atât de fin, încât pur și simplu se topește în gură! O rețetă simplă și destul de rapidă! 

INGREDIENTE:

-260 g de făină;

-75 g de zahăr;

-10 g de zahăr vanilat;

-¼ linguriță de sare;

-10-11 g de drojdie proaspătă sau 5-6 g de drojdie uscată;

-58-60 g de gălbenuș de ou;

-15 ml de apă caldă;

-100 ml de lapte;

-100 g de unt;

-o linguriță de coajă rasă de lămâie;

-100 g de stafide + o lingură de rom + o linguriță de zahăr vanilat;

-50 g de fructe confiate (opțional);

-o lingură de rom sau coniac.

Coaceți cozonacul într-o tavă sau formă cu diametrul de 14-16 cm și înălțimea de 14-15 cm.

MOD DE PREPARARE:

1.Dizolvați drojdia fărâmițată și zahărul vanilat în laptele cald. Lăsați-le să interacționeze pe parcursul a 10 minute într-un loc cald, până când se va activa drojdia. 

2.Amestecați gălbenușurile, apa caldă și o lingură de rom sau coniac până la omogenizare, folosind telul. 

3.Amestecați făina cernută cu sarea, zahărul și coaja rasă de lămâie într-un bol adânc. 

4.Adăugați soluția de drojdie și cea de gălbenușuri în ingredientele uscate. Amestecați cu telul până se vor combina. 

5.Apoi frământați aluatul cu mixerul pe parcursul a 5 minute, folosind telul sau telurile pentru aluat (sub formă de cârlig sau spirale). 

6.Adăugați treptat (în 3-4 etape) untul moale (la temperatura camerei) în aluat, frământându-l cu mixerul timp de încă 3 minute. 

7.După ce veți încorpora tot untul în aluat, trebuie să-l frământați cu mixerul pe parcursul a încă 4-5 minute. Timpul total de frământare trebuie să fie de 12-13 minute. Aluatul obținut va fi omogen, vâscos și lipicios. 

8.Adunați aluatul în mijlocul bolului, Presărați-l cu puțină făină și acoperiți-l cu folie alimentară. Lăsați-l să dospească timp de 3-3.5 ore într-un loc cald până când își va mări volumul de minim 3 ori și vor apărea bule mari în structura lui (noi l-am pus în cuptorul preîncălzit până la 30-40°C‌ și oprit, cu becul aprins și o cană cu apă fierbinte pusă lângă el). 

9.Între timp spălați stafidele. Apoi acoperiți-le cu apă fierbinte și amestecați-le cu o lingură de rom sau coniac și o linguriță de zahăr vanilat. Lăsați-le să se hidrateze și să se pătrundă cu aromele adăugate. Transferați-le pe o strecurătoare și uscați-le cu ajutorul prosoapelor de hârtie. 

10.După ce aluatul va dospi, frământați-l încă o dată cu mixerul pe parcursul a aproximativ 7 minute. După 2-3 minute de frământare veți observa că el începe să se adune sub formă de bilă. El trebuie să devină foarte elastic și să nu se rupă, când este întins cu mâinile — rezultă așa-numita „fereastră glutenică”.

11.Adăugați stafidele în aluat. Amestecați bine cu mixerul.

12.Transferați aluatul în tava unsă cu unt (noi i-am lungit pereții cu hârtie de copt). Răspândiți-l uniform și neteziți-i suprafața, ascunzând toate stafidele în interiorul lui, ca să nu se ardă în timpul coacerii.

13.Acoperiți cozonacul cu folie alimentară și lăsați-l să se „odihnească” timp de circa 1.5 ore într-un loc cald.

14.Ungeți suprafața lui cu lapte sau ou bătut, folosind pensula.

15.Apoi crestați-l în mijloc cu foarfecele de bucătărie sau cuțitul.

16.Coaceți cozonacul pe parcursul a aproximativ 50 minute în cuptorul preîncălzit până la 170°C‌. Verificați dacă este gata prin testul cu scobitoarea. Orientați-vă după cuptorul dumneavoastră!

17.Lăsați-l să se răcească puțin, după care scoateți-l cu grijă din formă, dacă aceasta este metalică. El se „șifonează” ușor — de aceea, încercați să-l atingeți cât mai puțin. Așteptați până se va răci complet.

18.Decorați cozonacul după cum vă place. Noi l-am presărat cu zahăr pudră, cât era cald.

19.Feliați și serviți cozonacul cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!