Cum puteți să confecționați un covoraș din tricouri vechi, fără croșetă. Simplu și interesant!

Împletirea covorașului din tricouri vechi este o ocupație interesantă și folositoare. Este într-atât de simplă, încât chiar și un începător se va descurca cu ea. Citiți articolul, ca să aflați mai multe detalii!

AVEȚI NEVOIE DE:

-carton gofrat gros;

-ațe groase de bumbac;

-tricouri vechi;

-foarfece, ac, cutter;

-riglă, creion.

MOD DE LUCRU:

1.Folosind foarfecele, tăiați tricourile în fâșii lungi, cu lățimea de 5 cm. Fâșiile nu trebuie să cuprindă tivurile și marginile tricoului: acestea trebuie îndepărtate.

2.Pregătiți un șablon din carton. Dimensiunea cartonului trebuie să corespundă cu mărimea viitorului covoraș și, de principiu, trebuie să aibă formă dreptunghiulară. Marcați-i marginile lungi (opuse) cu pătrățele, ale căror laturi să fie egale cu 1 cm.

3.Folosind un cutter, separați pătrățelele între ele.

4.Apoi întindeți ața groasă, de bumbac (un fir pentru tricotat, de exemplu), de-a latul șablonului, trecându-o prin fiecare secțiune de pe cele două margini. Astfel veți obține o mulțime de fâșii lungi, paralele, cu lățimea de 1 cm. Ața trebuie să fie întinsă doar pe o față a cartonului.

5.Începeți împletirea covorașului: treceți prima fâșie de material (din tricouri) printre ațele de pe șablon, începând cu cea de-a doua ață de la margine și sărind câte una de fiecare dată (din două în două).

6.Procedați similar cu următoare fâșie, trecându-o printre ațele, pe care nu le-ați folosit la împletirea fâșiei anterioare (din două în două).

7.Alternând pașii 5 și 6, treceți toate fâșiile de material printre ațele șablonului. Ordinea culorilor este aleatoare și depinde doar de imaginația și preferințele dumneavoastră. Când introducerea fâșiilor printre ațe va deveni dificilă, puteți să le treceți cu ajutorul unei andrele sau frigări de lemn.

8.Scurtați și uniformizați capetele fâșiilor de material.

9.Apoi legați o bucată lungă de ață de ața din marginea șablonului. Treceți-o prin urechea unui ac lung și fixați toate fâșiile de material cu ajutorul ei: treceți ața în jurul fiecărei fâșii și prin ața de la marginea șablonului. În acest fel le veți lega de ea. Procedați similar și cu marginea opusă a covorașului.

10.După ce veți termina fixarea marginilor covorașului, scoateți-l cu grijă de pe șablon, separând ața de secțiunile dintre pătrățele.

Spor la treabă!