Cum puteți să pregătiți gogoși americane autentice? Nu au umplutură, dar sunt într-atât de gustoase, încât este imposibil să renunți la ele!

Gogoșile americane clasice reprezintă un desert fără umplutură, dar cu topping de ciocolată sau caramel. Fiind incredibil de pufoase și fine, ele au devenit repede populare printre turiști, care au răspândit rețetele lor prin cele mai diverse colțuri ale lumii. Avantajul aluatului lor constă în faptul că rămâne proaspăt pe parcursul unei perioade lungi de timp — spre deosebire de majoritatea cazurilor, în care aluaturile se înăspresc până la sfârșitul zilei.

În timpul frământării aluatului tradițional se adaugă puțină scorțișoară măcinată, care îi oferă un gust deosebit. Încă în timpul procesului de prăjire aroma gogoșilor va aduna toată familia la bucătărie. Totul este într-atât de simplu, încât nu veți mai dori să reveniți la alte copturi.

INGREDIENTE:

-un ou;

-un pahar de lapte (250 ml);

-2.5 pahare de făină (375 g);

-50 g de unt;

-½ pahar de zahăr (100 g);

-10 g de zahăr vanilat;

-20 g de praf de copt;

-2 lingurițe de scorțișoară măcinată;

-un praf de sare;

-1 litru de ulei de floarea-soarelui;

-½ pahar de zahăr pudră (80 g).

MOD DE PREPARARE:

1.Ca să pregătiți gogoșile dulci pe bază de lapte, combinați făina și zahărul tos. Adăugați zahărul vanilat, o linguriță de scorțișoară, un praf de sare și praful de copt.

2.Adunați ingredientele uscate sub formă de grămăjoară. Realizați o adâncitură în mijlocul ei. Spargeți oul și turnați laptele, precum și untul topit în prealabil, în aceasta. Frământați aluatul, după care înveliți-l în folie alimentară și dați-l la frigider pentru 60 minute.

3.Întindeți aluatul rece sub formă de blat gros. Folosind un pahar cu diametrul mare, decupați cerculețe din aluat. Apoi realizați câte un orificiu în mijlocul fiecărui cerculeț, folosind un păhăruț sau o formă rotundă, cu diametrul mic.

4.Aduceți uleiul până la punctul de fierbere. Reduceți flacăra și scufundați gogoșile în uleiul clocotind. Ele trebuie să devină aurii.

5.Transferați-le pe prosoape de hârtie.

6.Amestecați zahărul pudră cu o linguriță de scorțișoară. Presărați gogoșile cu acest amestec.

Dacă nu vă place topping-ul tradițional din zahăr pudră și scorțișoară, puteți să alegeți oricare altul: glazură de ciocolată, caramel, gem, glazură regală (din albușuri). Gogoșile vor fi delicioase în orice caz! Dar dacă nu aveți timp, gogoșile cu scorțișoară sunt bune și fără topping. Gustați-le, savurați-le și distribuiți-vă impresiile prin comentarii.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!