Cum puteți să pregătiți legendarele caramele cu lapte: rețeta de bază a acestor dulciuri adorate!

Ca să vă „scufundăm” în plăcutele amintiri din copilărie sau adolescență, am pregătit pentru dumneavoastră o rețetă simplă și rapidă de caramele cu lapte. Cele mai deosebite bombonele!

INGREDIENTE:

-500 g de zahăr pudră;

-500 ml de smântână pentru frișcă 33%;

-120 ml de miere lichidă;

-50 g de unt;

-o păstaie de vanilie.

MOD DE PREPARARE:

1.Extrageți cu grijă semințele din păstaia de vanilie.

2.Turnați smântâna pentru frișcă într-o crăticioară. Adăugați zahărul pudră, mierea lichidă, untul și semințele de vanilie.

3.Puneți crăticioara pe foc moderat. Amestecați periodic ingredientele până se vor omogeniza. Untul trebuie să se topească.

4.După ce untul se va topi, încetați să amestecați caramelul și fierbeți-l la temperatura de 122-123°C. Ca să verificați gradul lui de preparare, picurați câțiva stropi de caramel într-un vas cu apă rece și încercați să-i modelați sub formă de bilă. Dacă ei sunt elastici și maleabili (nu se lipesc de mâini), luați caramelul de pe foc.

5.Transferați caramelul într-o formă cu pereți înalți, tapetată cu hârtie de copt.

6.Lăsați-l să se răcească timp de 3 ore la temperatura camerei, după care dați-l la frigider.

7.După ce caramelul se va „închega”, pur și simplu tăiați-l cu cuțitul în cubulețe-bombonele.

Felicitări! Legendarul deliciu este gata! Dacă doriți să diversificați puțin acest desert, presărați bomboanele cu zahăr pudră, făină de migdale sau sare (și așa sunt delicioase). Având asemenea caramele la îndemână, nu mai trebuie să vă faceți griji de dinții dumneavoastră. Dacă vă place această rețetă, distribuiți-o și prietenilor voștri!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!