Cum să faceți papuci-cizme tricotate pentru cameră!

Papuci de cameră-cizme cu elastic american dublu – sunt foarte confortabili și călduroși. Noi am făcut calculele necesare pentru următoarele mărimi 35-36, 37-38 și 39-40. Pentru mărimea 35-36, țineți cont de primul indicator de ochiuri, pentru mărimea 37-38 de al doilea indicator și pentru mărime 39-40 de al treilea indicator. Noi vom tricota papuci de mărimea 39-40.

AVEȚI NEVOIE DE:

-fire de 2 culori A-albastră, B-gri (100 gr – 170 m);

-andrele 6,5 mm (pentru elastic) și 5,5 mm (obligatoriu circulare, pentru papuc);

-croșetă;

-ac cu ureche mare.

PAȘI DE URMAT:

1.Luați andrelele de 6,5 mm și croșeta. Faceți primul ochi cu croșeta (firul B), așezați andreaua deasupra firului și croșetați un ochi. Treceți firul după andrea și formați un alt ochi. Repetați pașii. Când pe andrea aveți 3 ochiuri, croșetați 2 ochiuri de lanț.

2.Repetați pașii, montând 40 (43, 46) de ochiuri.

3.După ultimul grup de 3 ochiuri, nu mai formați ochiuri cu croșeta. Lărgiți ochiul și îl îmbrăcați pe andrea.

4.Tăiați firul B.

5.Rândul 1. Scoateți ochiul de margine pe față, luați firul A, 2 ochiuri pe față, 1 ochi pe dos și repetați. Întoarceți lucrarea.

6.Rândul 2. Primul ochi nu se lucrează, jeteu, 2 ochiuri pe față, scoateți jeteul peste cele 2 ochiuri pe față, 1 ochi pe față și repetați până la ultimele 3 ochiuri.

7.Jeteu, 2 ochiuri pe față, scoateți jeteul peste cele 2 ochiuri pe față, ochiul de margine pe dos și trageți bine toate firele. Întoarceți lucrarea.

8.Repetați rândul 1 și 2 de 10 ori, adică trebuie să obțineți în total 20 de rânduri (10 cm).

Sfat. Dacă faceți papucii pentru bărbați, tricotați 12-14 cm.

9.Rândul 21. Scoateți ochiul de margine, 2 ochiuri pe față, 1 ochi pe dos și repetați până la ultimele 3 ochiuri, apoi 2 ochiuri pe față, ochiul de margine pe dos. Întoarceți lucrarea.

10.Rândul 22. Scoateți ochiul de margine, 2 ochiuri pe dos, 1 ochi pe față și repetați până la ultimele 3 ochiuri, apoi 2 ochiuri pe dos, ochiul de margine pe dos. Întoarceți lucrarea.

11.Rândul 23 – Rândul 38. Repetați rândul 21 și rândul 22. Tăiați firul, păstrându-l suficient de lung, pentru ca la final să coaseți elasticul.

12.Luați andrelele circulare și tricotați partea superioară a piciorului.

13.Rândul 1. Scoateți 13 (14, 15) ochiuri, luați firul A, 13 (14, 15) ochiuri pe față, 1 ochi pe dos. Întoarceți lucrarea. Ochiurile rămase pe andreaua 6,5 mm le transferați pe andreaua 5,5 mm.

14.Rândul 2. Primul ochi nu se lucrează, 12 (13, 14) ochiuri pe față, ochi de margine pe dos. Întoarceți lucrarea.

15.Rândul 3 – Rândul 25 (Rândul 3 – Rândul 29, Rândul 3 – Rândul 33). Repetați rândul 2.

16.Scoateți ochiul de margine, scoateți primul ochi, 1 ochi pe față, treceți ochiul scos peste ochiul tricotat, 8 (9, 10) ochiuri pe față, tricotați 2 ochiuri împreună din stânga spre dreapta, ochiul de margine pe dos. Întoarceți lucrarea.

17.Scoateți primul ochi, 10 (11, 12) ochiuri pe față, ochiul de margine pe dos. Întoarceți lucrarea.

18.Scoateți primul ochi, 2 ochiuri împreună pe față spre stânga, 6 (7, 8) ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față spre dreapta, ochiul de margine pe dos. Întoarceți lucrarea.

19.Scoateți primul ochi, 8 (9, 10) ochiuri pe față, ochiul de margine pe dos. Întoarceți lucrarea.

20.Scoateți primul ochi, 2 ochiuri împreună pe față spre stânga, 4 (5, 6) ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față spre dreapta, ochiul de margine pe dos. Întoarceți lucrarea.

21.Scoateți primul ochi, 6 (7, 8) ochiuri pe față, ochiul de margine pe dos. Pe andrea trebuie să rămână 8 (9, 10) ochiuri. Tăiați firul. Astfel, lungimea părții superioare a piciorului trebuie să fie de 10,5 (12; 13,5) cm.

22.Începeți să tricotați talpa. Scoateți ochiurile de la începutul rândului pe cealaltă andrea.

23.Primul ochi nu se lucrează, treceți la firul B, 12 (13, 14) ochiuri pe față.

24.În partea superioară, în funcție de câte rânduri ați tricotat, trebuie să aveți ochi de margine: 16 (18, 20). Ca să nu aveți gaură, transferați al 16 (18, 20) ochi pe a doua andrea, apoi adăugați ochiul dintre andrele și le tricotați împreună pe față (acesta va fi primul ochi).

25.Ridicați 16 (18, 20) de ochiuri de margine, apoi 8 (9, 10) ochiuri pe față.

26.La fel procedați și pe cealaltă parte: ridicați 16 (18, 20) de ochiuri de margine. Ultimul ochi îl ridicați împreună cu ochiul dintre andrele și trageți bine firul.

27.Apoi 12 (13, 14) ochiuri pe față, ultimul ochi pe dos și trageți bine firele.

28.După ce ați ridicat ochiurile, aveți pe andrele 66 (73, 80) de ochiuri.

29.Tricotați încă 9 rânduri cu ochiuri pe față (primul ochi nu se lucrează, iar ultimul ochi întotdeauna pe dos).

30.Începeți să tricotați talpa și să scădeți ochiuri.

31.Rândul 1 (partea pe față). Primul ochi nu se lucrează, primele 2 ochiuri împreună pe față, 24 (28, 31) de ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 3 ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 3 ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 24 (27, 31) de ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, ochiul de margine pe dos. Întoarceți lucrarea.

32.Rândul 2 (partea de dos). Primul ochi nu se lucrează, toate ochiurile pe față, ultimul ochi pe dos. Întoarceți lucrarea.

33.Rândul 3. Primul ochi nu se lucrează, 2 ochiuri împreună pe față, 23 (26, 30) de ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 2 ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 2 ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 22 (26, 29) ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, ultimul ochi pe dos. Întoarceți lucrarea.

34.Rândul 4. Primul ochi nu se lucrează, toate ochiurile pe față, ultimul ochi pe dos. Întoarceți lucrarea.

35.Rândul 5. Primul ochi nu se lucrează, 2 ochiuri împreună pe față, 21 (24, 28) de ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 1 ochi pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 1 ochi pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 21 (25, 28) de ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, ochi de margine pe dos. Întoarceți lucrarea.

36.Rândul 6. Primul ochi nu se lucrează, toate ochiurile pe față, ultimul ochi pe dos. Întoarceți lucrarea.

38.Rândul 7. Primul nu se lucrează, 2 ochiuri împreună pe față, 19 (23, 26) de ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 2 ochiuri împreună pe față, 20 (23, 27) de ochiuri pe față, 2 ochiuri împreună pe față, ultimul ochi pe dos. Întoarceți lucrarea.

39.Rândul 8. Primul ochi nu se lucrează, 23 (25, 30) de ochiuri pe față, 0 (2 ochiuri împreună pe față, 0), adică pentru mărimea 37-38 veți avea un număr impar de ochiuri pe andrele și va fi nevoie să scădeți un ochi.

40.Tăiați firul, lăsându-l lung de 40 cm.

41.Introduceți firul B în ac, iar acul în ochiul de pe cealaltă andrea și le trageți împreună.

42.Celelalte ochiuri le închideți în felul următor: introduceți acul în primul ochi pe față și îl scoateți, apoi introduceți acul în al doilea ochi pe dos și îl lăsați pe andrea.

43.Treceți la ochiurile de pe cealaltă andrea și procedați la fel. Nu uitați să trageți bine firul. Închideți astfel toate ochiurile.

44.Ultimele 2 ochiuri de pe andrele le transferați pe ac și treceți acul prin ele.

45.Apoi trebuie să coaseți talpa și călcâiul: introduceți acul în primul ochi de margine de pe o parte și îl scoateți prin al doilea ochi de margine de pe aceeași parte, apoi introduceți acul în primul ochi de margine de pe cealaltă parte și îl scoateți prin al doilea ochi de margine de pe cealaltă parte. Trageți firul și continuați.

46.Fixați și ascundeți firul pe dos printre ochiuri, apoi îl tăiați.

47.Introduceți firul A în ac și coaseți elasticul, introducând acul prin ochiurile de margine de pe ambele părți. Ultimele ochiuri le coaseți de câteva ori, ascundeți și fixați firul pe dos, apoi îl tăiați.

48.Toate firele care rămân trebuie ascunse cu croșeta.

Mult spor!