Cum spălați bucătăria de grăsimi și murdărie – 9 rețete pentru diverse suprafețe!

Curățarea bucătăriei este un lucru serios! Pregătiți-vă mănușile și entuziasmul – în acest articol aflați cum să curățați bucătăria cu ușurință și în siguranță pentru fațade, blaturi și șorțuri (inclusiv cele din lemn!).

Metoda nr.1 – curățarea și lustruirea suprafețelor foarte murdare (bicarbonat de sodiu + ulei)

DESTINATĂ: bucătăriilor și blaturilor din lemn nevopsite (acoperite cu lac mat, ulei, ceară, soluții de lustruit), lăcuite și laminate din MDF și  PAL, șorțurilor din orice material.

Această rețetă salvează atunci când trebuie să reîntoarceți la viață o bucătărie sau un blat vechi în timp scurt și cu cheltuieli minime.

Cu ajutorul acesteia, puteți, în primul rând, să eliminați ușor picăturile de grăsime, depunerile și petele.

În al doilea rând, “sigilați” porii lemnului, protejându-l de umiditate și murdărie.

Și în al treilea rând – pentru a oferi fațadelor un luciu natural și intensitate. De fapt, această rețetă veche înlocuiește atât soluțiile de curățare, cât și cele de lustruire pentru mobilă.

FIȚI ATENȚI: cu bucătăriile din lemn vopsite și cele deschise la culoare (uleiul poate oferi o culoare gălbuie).

PERIODICITATE: este important ca curățarea cu soluție de ulei și bicarbonat să fie efectuată regulat, o dată la fiecare 2 luni.

Uleiul are proprietatea de a se oxida și a-și pierde funcțiile de protecție, posibil să-și schimbe culoarea.

INSTRUCȚIUNE:

1.Amestecați 1 ½ lingură de bicarbonat cu 1 lingură de ulei (puteți folosi cantități mai mari în proporții de 1,5:1).

2.Scrub-ul obținut îl aplicați pe suprafața murdară, acordând o atenție deosebită dulapurilor de lângă aragaz. Bicarbonatul se va împrăștia puțin, iar uleiul se va îmbiba ca o soluție de lustruire. Veți observa cum lemnul devine mai curat și intens la culoare.

3.Ștergeți suprafața cu o cârpă curată umedă din microfribră sau pânză moale.

4.Ștergeți celelalte dulapuri de praf și murdărie cu cârpa umedă. Dacă este nevoie, puteți curăța toată bucătăria cu acest amestec.

Metoda nr.2 – cum îndepărtați pete, murdărie și grăsimi (oțet 6% + apă caldă)

DESTINATĂ: pentru toate suprafețele, mai atent cu cele din lemn.

PERIODICITATE: când aveți nevoie, dar nu mai des de o dată la 2-3 luni.

INSTRUCȚIUNE:

Adăugați oțet 6% în apă caldă în proporții de 1:1, apoi îndepărtați murdăria cu buretele sau repartizați soluția cu ajutorul pulverizatorului. Ștergeți suprafața cu o cârpă curată umedă, apoi uscați-o cu o pânză moale uscată sau cu o cârpă din microfibră.

Metoda nr.3 – rețetă universală pentru curățare profundă și temeinică (oțet 6% + alcool izopropilic)

DESTINATĂ: pentru curățarea petelor vechi de grăsimi și altă murdărie greu de îndepărtat de pe bucătăriile din lemn vopsite și nevopsite, laminate, lăcuite, fațade din MDF și PAL lucioase din plastic, orice tip de blaturi și șorțuri.

PERIODICITATE: 1-2 ori pe an.

INSTRUCȚIUNE:

1.Amestecați oțetul cu alcool izopropilic în proporții de 7:1 și adăugați câteva picături de săpun lichid.

2.Ștergeți dulapurile cu soluția obținută, folosind o cârpă din microfibră.

3.Apoi le ștergeți cu o cârpă curată înmuiată în apă caldă.

4.Aplicați pe toate suprafețele ulei special pentru mobilă din lemn, care conține ceară de albini. Astfel ”sigilați” porii și protejați bucătăria pentru mult timp de pete, murdărie, umiditate și grăsimi.

Metoda nr.4 – amoniac + apă caldă

DESTINATĂ: pentru toate suprafețele, mai atent cu cele din lemn.

PERIODICITATE: când aveți nevoie, dar nu mai des de o dată la 2-3 luni.

INSTRUCȚIUNE:

Adăugați amoniacul în apă caldă în proporții de 1:1, apoi îndepărtați murdăria cu buretele sau repartizați soluția cu ajutorul pulverizatorului. Ștergeți suprafața cu o cârpă curată umedă, apoi uscați-o cu o pânză moale uscată sau cu o cârpă din microfibră.

Metoda nr.5 – peroxid de hidrogen + apă

DESTINATĂ: doar pentru bucătăriile, șorțurile și blaturile din MDF și PAL. Soluția curăță suprafețele de grăsimi și murdărie, dar și dezinfectează în același timp.

Peroxidul de hidrogen se folosește în cazul bucătăriilor din lemn doar dacă este nevoie de îndepărtat mucegaiul.

PERIODICITATE: când aveți nevoie.

INSTRUCȚIUNE:

Amestecați ingredientele în proporții de 1:2, ștergeți suprafețele cu o cârpă (cel mai bine este să repartizați soluția cu ajutorul pulverizatorului).

Metoda nr.6 – cum să îndepărtați petele de arsuri de la țigară (ulei de semințe de in)

DESTINATĂ: pentru îndepărtarea arsurilor de pe suprafețe nevopsite din lemn, blaturi și șorțuri.

PERIODICITATE: când aveți nevoie.

INSTRUCȚIUNE:

Frecați pata cu ulei din seminețe de in, folosind o cârpă, până aceasta dispare.

Metoda nr.7 – îndepărtarea petelor și zgârieturilor (oțet 6% + ulei)

DESTINATĂ: pentru îndepărtarea zgârieturilor mici, grăsimilor și petelor de pe suprafața bucătăriei, blatului și șorțului din lemn.

PERIODICITATE: când aveți nevoie, dar cu mare grijă.

INSTRUCȚIUNE:

Frecați zgârieturile cu amestec de oțet și ulei (1:1), folosind o cârpă moale, până acestea dipar.

Metoda nr.8 – îndepărtarea petelor dificile (oțet 6% + sare)

DESTINATĂ: pentru îndepărtarea petelor dificile, cum ar fi suc de fructe, ketchup sau ciocolată, de pe suprafețele bucătăriei, blatului și șorțului din lemn.

INSTRUCȚIUNE:

Pregătiți o compoziție de consistența smântânei din oțet și sare. Înmuiați o perie de dinți și ștergeți ușor suprafața murdară. Spălați compoziția cu apă curată și uscați suprafața cu un prosop.

Metoda nr.9 – îndepărtarea petelor dificile (bicarbonat + burete umed)

DESTINATĂ: pentru îndepărtarea petelor dificile, cum ar fi suc de fructe, ketchup sau ciocolată, de pe suprafețele bucătăriei, blatului și șorțuilui din lemn.

INSTRUCȚIUNE:

Presărați puțin bicarbonat pe buretele umed și frecați suprafața murdară. De asemenea, puteți folosi o perie de dinți moale.

Cum să curățați mânerele din metal și accesoriile de bucătărie

Mânerele din metal și accesoriile de bucătărie le puteți curăța cu oricare din metodele enumerate mai sus, cu excepția celor ce presupun întrebuințarea oțetului, peroxidului de hidrogen, sării de lămâie, alcalinilor.

Să aveți mult spor?