De ce se întinde mușcata și ce trebuie să faceți în acest caz cu planta!

Mușcata este pe placul multora pentru că este o plantă cu o perioadă de înflorire de lungă durată și plină de culoare și în plus nu este capricioasă. Și mirosul specific al frunzelor, care pare respingător pentru mulți floriști, totuși este pe placul unor persoane.

Cu toate acestea, dacă decideți să creșteți planta Pelargonium, vă puteți confrunta cu o dificultate – lăstarii întinși. Nu este ceva grav, însă aspectul plantei suferă și nici florile frumoase nu prea schimbă situația.

Iată cum arată o mușcată întinsă. Nu este chiar drăguță, nu-i așa?

Discutând cu floriști experimentați, am găsit cauzele și modalități de a rezolva această problemă. Aplicând sfaturile unor surse de încredere, veți reuși să creșteți (în cea mai mare parte) mușcate compacte, bogate și cu multe flori.

Deci, în ce constă problema. Citiți articolul, analizați condițiile în care crește Pelargonium și determinați cauzele.

Insuficiența de lumină

La soare cresc niște exemplare extrem de frumoase!

Problema. Din cauza insuficienții de lumină, lăstarii se întind spre soare, iar în rezultat devin lungi și cu puține frunze.

Soluția. Pe parcursul iernii, zilele sunt scurte, iată de ce în această perioadă mușcata are nevoie de multă lumină. Transferați ghiveciul lângă geamul din partea de sud sau de sud-vest. De asemenea, este foarte eficientă iluminarea artificială cu ajutorul lămpilor și becurilor fluorescente pentru propagarea plantelor.

Temperaturi înalte iarna

Dacă mușcata dumneavoastră înflorește pe parcursul iernii, atunci ea nu are nevoie de ”perioada de odihnă”. Plantele știu mai bine cum le este mai confortabil.

Problema. Sfârșitul toamnei și toată iarna este perioada de odihnă pentru mușcată. Temperatura cea mai confortabilă în tot acest timp este de 15-17 grade. În cazul în care în cameră este mult mai cald, planta continuă să crească. Iar lipsa luminii suficiente provoacă întinderea lăstarilor.

Soluția. Mutați ghiveciul într-un loc răcoros și bine luminat, cu o temperatură de 15-17 grade. Totodată, asigurați-vă că planta este ferită de curent și nu este amplasată lângă sau sub fereastra deschisă.

Ghiveci prea mare

Problema. Ghiveciul mare nu este potrivit pentru mușcată. În primul rând, crește riscul putrezirii rădăcinilor din cauza acidificării solului. În al doilea rând, sistemul radicular nu va umple întregul spațiu al vasului, tija se va întinde și nu va forma muguri.

Soluția. Transplantați floarea într-un ghiveci mai mic.

Nevoia de tăiere și întinerire

Iată cum arată mușcata care nu știe ce înseamnă ciupire. Ghiveciul și solul, de asemenea, lasă de dorit.

Problema. Mușcata este planta care are nevoie să-i fie formată coroana. Nu veți reuși să creșteți un arbust pufos, dacă nu efectuați tăieri și ciupiri.

Soluția. Efectuați la timp tăierile de toamnă (noiembrie) și de primăvară (începutul lunii martie). Scurtați cu 1/3 lăstarii slabi, întinși și fără frunze. Plantele tinere au nevoie de ciupit pentru a-și forma coroana. Mugurul din vârf se ciupește peste 2-3 săptămâni după transplantare. Următoarea ciupire are loc după apariția celei de a 4-a frunze de pe lăstarii laterali. Când Pelargonia capătă forma dorită, încetați procesul de ciupire.

Dacă doriți să deveniți prieteni cu mușcata, e necesar să efectuați regulat tăierile.

În plus, planta trebuie întinerită la fiecare 2-4 ani. Cel mai comod este să faceți acest lucru prin butășire. Dacă plantați câte 3-4 butași într-un ghiveci, puteți obține o floare mai pufoasă.

Acum cunoașteți toate trăsăturile specifice creșterii și dezvoltării mușcatei, dar și cum să evitați lăstarii întinși (sau cum să rezolvați cu succes această problemă). Suntem siguri că veți reuși să creșteți o plantă Pelargonium pufoasă și cu flori bogate.

Spor la grădinărit!