Doriți ca mașina de tocat carne să lucreze întotdeauna ideal? Venim cu un truc simplu pentru aceasta!

În prezent, în orice casă se găsește o mașină de tocat carne, mecanică sau electrică. Însă, deseori, procesul de tocare a cărnii devine un adevărat chin: carnea este mototolită, nu tăiată, iar venele mici se înfășoară în jurul cuțitului. Piesele trebuie ascuțite, iar acest lucru necesită timp și finanțe suplimentare. Știați că păstrarea unei mașini de tocat carne în stare perfectă de funcționare nu este deloc dificilă și nu necesită ajutorul părții masculine, unelte speciale sau mult timp? 

Mai întâi trebuie să luați în considerare faptul că principiul de funcționare al unei mașini de tocat carne este similar cu foarfeca, doar rolul lamelor îl joacă cuțitul și sita. Carnea între ele este ca hârtia între marginile ascuțite, este tăiată în bucăți mici. Calitatea funcționării mașinii de tocat carne depinde de cât de bine sunt piesele ascuțite. Totuși, de ce este nevoie pentru a obține o funcționare productivă și confortabilă a mașinii de tocat carne? 

Primul lucru, de care aveți nevoie este o hârtie abrazivă. Important este ca aceasta să fie cu granulație fină. Numărul optim este P320. 

De asemenea, este important să asigurați o suprafață orizontală perfect plană, de exemplu să așezați hârtia abrazivă pe sticlă sau pe un tocător. 

Așezați cuțitul pe suprafața hârtiei abrazive, apăsați tare cu degetul în centru și, ținând hârtia cu cealaltă mână, îl ascuțiți cu mișcări circulare rapide. 

Suprafața lamelor cuțitului trebuie să devină deschisă la culoare, strălucitoare și cât mai netedă posibil. 

Acum a venit rândul sitei. O așezați la fel pe hârtia abrazivă și o lustruiți cu mișcări circulare rapide, până devine netedă și lucioasă. 

Nu vă rămâne decât să clătiți piesele în apă, cât să spălați resturile microscopice de metal, și puteți pregăti carnea tocată! Pentru a prelungi „durata de viață” a ascuțirii, încercați, atunci când asamblați mașina de tocat carne, să așezați întotdeauna sita lângă cuțit cu aceeași parte, apoi aceste 2 piese vor interacționa conform principiului unei foarfeci, care se ascute singură. 

Mult spor!