Dovlecei mai gustoși decât carnea? Două rețete delicioase!

Venim cu 2 rețete de dovlecei, care vor deveni preferatele dumneavoastră și le veți găti mereu de îndată ce începe sezonul. Sunt cele mai simple metode de preparare, dar foarte gustoase. Chiar dacă nu sunteți mare amator de dovlecei, îi veți mânca cu mare plăcere și poftă!

1. Dovlecei la cuptor – delicați și gustoși!

INGREDIENTE:

– 500 gr de dovlecei;

– sare – după gust;

– 100 gr de cașcaval;

– 100 gr de smântână fermentată;

– 1-3 căței de usturoi.

MOD DE PREPARARE:

1. Tăiați dovleceii rondele cu grosimea de 1-1,5 cm.

2. Treceți cașcavalul prin răzătoarea mare.

3. Amestecați smântâna cu cașcaval, usturoi dat prin presă și aproximativ 1/3 linguriță de sare.

4. Ungeți tava cu ulei, așezați rondelele de dovlecei și le acoperiți cu compoziția de cașcaval.

5. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la 200°С pentru 25-30 de minute.

2. Dovlecei la tigaie – simplu, dar extrem de gustos.

INGREDIENTE:

– 500 gr de dovlecei;

– sare – după gust;

– făină – pentru panadă;

– 100 gr de smântână fermentată sau maioneză;

– 2-3 căței de usturoi.

MOD DE PREPARARE:

1. Tăiați dovleceii rondele cu grosimea de 1,5 cm, adăugați aproximativ 1/3 linguriță de sare și amestecați.

2. Amestecați smântâna/maioneza cu usturoi dat prin presă.

3. Înfierbântați tigaia cu ulei, treceți dovleceii prin făină și îi prăjiți la foc mediu, până devin aurii pe ambele părți.

Sfat. Puteți pune făina într-o pungă de plastic, adăugați rondelele de dovlecei și agitați punga, cât să se acopere fiecare cu făină.

4. Scoateți dovleceii pe platou, îi acoperiți cu sosul de usturoi și îi decorați cu fire de mărar.

Ambele rețete sunt gustoase atât calde, cât și reci, dacă vor mai ajunge, desigur, să se răcească.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!