După ce am încercat această rețetă, nu mai vreau să pregătesc carnea tocată de vită decât în acest mod!

Budincă de carne tocată cu cremă de brânză și mozzarella – o mâncare minunată, care combină armonios gustul și textura sa. Rețeta este foarte ușoară și poate fi pregătită chiar și de către începători. În final, veți obține o bunătate apetisantă, pe care o veți savura la cină cu mare plăcere!

INGREDIENTE:

– 1 kg de carne tocată de vită;

– 3 ouă;

– piper negru măcinat, oregano uscat, boia de ardei dulce și sare (după gust);

– 3 căței de usturoi;

– 1 ceapă;

– 3 cartofi fierți și curățați de coajă;

– 1 pahar de pesmet;

– verdeață (după gust);

– ulei vegetal de floarea-soarelui;

– 200 g de cremă de brânză;

– brânză mozzarella rasă;

– câteva roșii.

MOD DE PREPARARE:

1. Amestecați carnea tocată cu ouăle într-un bol adânc. Asezonați amestecul cu sare, piper negru măcinat, boia de ardei dulce, oregano uscat, ceapa și usturoiul tocate cu ajutorul blenderului sau date prin răzătoare. Amestecați foarte bine.

2. Într-un bol separat, transformați cartofii fierți în piure, cu ajutorul zdrobitorului.

3. Adăugați piureul de cartofi peste carnea tocată și amestecați totul cu mâna.

4. După aceasta, încorporați pesmetul și verdeața tocată mărunt. Noi am adăugat ceapă verde și pătrunjel. În final, împărțiți compoziția obținută în jumătate.

5. Ungeți forma de copt cu ulei vegetal și distribuiți o parte de amestec la baza acesteia.

6. După aceasta, adăugați și răspândiți crema de brânză și mozzarella rasă.

7. Feliați niște roșii și așezați rondelele în calitate de următorul strat al mâncării.

8. Acum, adăugați și răspândiți uniform și cea de-a doua parte de tocătură. Periați-o cu un pic de ulei vegetal. Iar în calitate de ultimul strat, mai puteți adăuga puțină mozzarella rasă, însă acest lucru este opțional.

9. Coaceți budinca în cuptorul preîncălzit până la 200°C, timp de 50 de minute.

10. Scoateți bunătatea aromată din cuptor, tăiați-o în bucăți porționate și savurați-o cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!