Fără scule! Cum să ascuțiți cuțitul mașinii de tocat carne, cum să restabiliți sita! Reparația mașinii de tocat!

Instrucțiune cum să ascuțiți cuțitul mașinii de tocat și să restabiliți sita. Nu e nevoie să folosiți ustensile electrice, totul se face în condiții de casă.

Aveți nevoie de hârtie abrazivă și puțin timp liber.

Orice mașină de tocat are 2 cuțite, unul, care se rotește împreună cu șurubul, iar al doilea este însăși sita, căreia puțini îi dau atenție și foarte rău.

PAȘI DE URMAT:

1. Dacă aveți o sită ruginită, în primul rând e nevoie să îndepărtați rugina. Turnați oțet 9% peste ea și o lăsați peste noapte.

Sfat. Deoarece sita noastră avea foarte multă rugină, a fost nevoie să o radem puțin după ce a petrecut în oțet câteva ore. Oțetul l-am schimbat de 2 ori, iar pentru a îndepărta mai bine rugina din găuri, am folosit o scobitoare.

2. După o noapte în oțet, nu a rămas urmă de rugină, dar au apărut depuneri întunecate. Am curățat sita de depuneri, iar găurile le-am curățat cu hârtie abrazivă răsucită într-un tub.

Sfat. Acest lucru poate fi făcut manual, dar, noi am preferat să grăbim procesul: am înfășurat hârtia abrazivă în jurul unui cui fără pălărie și l-am fixat în șurubelnița electrică.

3. Pentru a ascuți corect sita, este nevoie ca pe suprafața ei să nu fie găuri și urme lăsate de cuțit. Puteți nivela suprafața sitei pe orice suprafață plană, noi am folosit o bucată de placă PAL.

4. Lipiți hârtia abrazivă de placă cu ajutorul bandei adezive duble.

5. Noi am ascuțit sita în câteva etape: începând cu granulația 180, apoi 240, 500, 1000 și 1500. Iar acest lucru va oferi un luciu practic ca oglinda suprafeței sitei.

6. Șlefuiți sita cu mișcări circulare, fixând-o cu degetele.

7. Deja după prelucrarea cu hârtie abrazivă granulație 500, veți putea vedea reflecția în sită.

8. La fel procedați și cu cuțitul. Deoarece al nostru nu avea deteriorări adânci, am început șlefuirea cu granulația 500 și am terminat cu 1500.

După ce sita arată ca oglinda, iar cuțitul este șlefuit, acesta alunecă strâns. Atunci când instalați perechea în mașina de tocat, nu strângeți sita foarte tare, deoarece cuțitul se lipește strâns și veți roti greu mânerul mașinii.

După ce montați sita, vă recomandăm să treceți prin mașină o bucată de slănină, care va unge sita, găurile și va aduna toate resturile de praf și murdărie. Apoi puteți folosi mașina de tocat.

Nu uitați, majoritatea sitelor nu sunt făcute din oțel inoxidabil, deci, după ce spălați mașina de tocat, întotdeauna ștergeți sita cu un prosop, până devine uscată. În caz contrar, va începe rapid să ruginească și își va pierde aspectul. Cu trecerea timpului, plasa va deveni puțin mai întunecată la culoare, dar acest lucru nu va influența calitatea funcționării.

Mult spor!