Fâșii crocante din piept de pui (crispy strips)!

Un adevărat deliciu! Le pregătim deseori! Fiți atenți: se pare că creează dependență!

INGREDIENTE:

-550 g de piept de pui;

-un cățel de usturoi;

-½ lingură de muștar;

-o lingură de sos de soia;

-o linguriță de sare;

-½ linguriță de piper negru măcinat.

Pentru panadă:

-50 g de cașcaval;

-100 g de pesmet;

-50 g de făină;

-un ou.

Pentru sos:

-115 g de maioneză;

-o lingură de ierburi italiene (uscate);

-un cățel de usturoi;

-3 fire de mărar sau pătrunjel.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați și uscați pieptul de pui. Tăiați-l în fâșii lungi, cu grosimea egală. Dacă sunt late pe o parte, tăiați-le în jumătăți longitudinale.

2.Puneți fâșiile de carne într-un bol adânc. Adăugați sosul de soia, muștarul, sarea, piperul negru măcinat și usturoiul trecut prin presa de usturoi. Amestecați bine cu mâinile și lăsați carnea să se marineze pe parcursul a 15-20 minute.

3.Între timp pregătiți sosul: puneți maioneza într-un bol potrivit. Adăugați usturoiul dat prin răzătoarea mică sau trecut prin presa de usturoi, ierburile italiene și pătrunjelul/mărarul tocat mărunt. Amestecați. Sosul este gata!

4.Pregătiți panada: amestecați pesmetul cu cașcavalul dat prin răzătoarea mică (puteți să folosiți parmezan). Amestecați foarte bine.

5.Puneți făina pe o farfurie separată.

6.Spargeți oul într-o farfurie adâncă și bateți-l cu furculița până la omogenizare.

7.Luați câte o fâșie de carne și tăvăliți-o prin făină. Apoi scufundați-o în oul bătut și la sfârșit tăvăliți-o prin pesmet.

8.Așezați fâșiile de carne pe o tavă de copt.

9.Coaceți-le timp de 20 minute în cuptorul preîncălzit până la 200°C.

10.Serviți-le cu sosul de maioneză!

Sunt foarte aromate, gustoase și acoperite cu crustă crocantă de cașcaval. Sunt delicioase atât fierbinți, cât și reci. Iar sosul le oferă încă mai multă savoare. Pregătiți-le neapărat!

Dacă doriți să obțineți crispy strips picante, adăugați boia de ardei iute în amestecul de pesmet și cașcaval!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!