Fularul circular (snood) cu elemente încrucișate: simplu, stilat și neobișnuit!

Fularul circular sau snood-ul cu elemente încrucișate poate deveni un accesoriu arătos al garderobei dumneavoastră.

El are un aspect stilat și original. Prezența elementelor încrucișate îi oferă mai mult volum și mai multă eleganță. Modelul respectiv este și divers.

Dacă doriți, fragmentul cu elementele încrucișate poate fi aranjat pe piept sau deplasat pe umăr.

Confecționarea modelului este într-atât de simplă, încât schema devine inutilă. Pentru ca snood-ul să pară mai voluminos, cel mai bine este să utilizați un fir gros.

Prezența franjurilor pe margini nu este obligatorie, îndeosebi dacă ați ales un model cu textură fermă pentru snood.

Hotărând aspectul extern al snood-ului și lățimea fâșiilor împletite (orientativ 6-8 ochiuri), tricotați numărul necesar de rânduri de la începutul lucrului. Când montați ochiurile, alegeți un număr multiplu al ochiurilor dintr-o fâșie separată + 2 ochiuri mărginașe. Tricotând până la începutul elementelor încrucișate, divizați lucrarea în părți, iar apoi împletiți separat fiecare fâșie în punct de jerseu (punct de ciorap — un rând pe față, un rând pe dos). Lungimea fâșiilor trebuie să fie aproximativ egală cu lățimea snood-ului.

După ce fâșiile vor fi gata, montați iarăși snood-ul într-o lucrare continuă și continuați să tricotați după modelul principal ales până veți atinge lungimea de circa 50 cm. Apoi divizați încă o dată lucrarea în fragmente și tricotați separat fiecare „coadă” în punct de jerseu.

Atingând lungimea necesară, mai întâi împletiți „cozile” între ele și doar după aceasta montați împletitura într-un singur rând și treceți la modelul principal de tricotare.

Spor la treabă!