Gogoși însiropate – Tulumbe turcești!

Tulumbele turcești sunt gogoși însiropate din aluat opărit. Se prepară simplu și sunt foarte delicate, de se topesc în gură! Gogoșile sunt crocante la exterior și foarte fine în interior.

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-500 ml de apă;

-150 gr de unt;

-480 gr de făină;

-1/2 linguriță de sare;

-6-7 ouă.

Pentru sirop:

-500 gr de zahăr;

-400 ml de apă;

-1½ lingură de zeamă de lămâie.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți siropul. Adăugați zahărul într-un vas, turnați apa, puneți vasul la foc și aduceți siropul până la punctul de fierbere, amestecând continuu cu spatula, cât să se topească zahărul.

2.Adăugați zeama de lămâie și fierbeți siropul timp de 7-8 minute la foc mediu. Lăsați siropul să se răcească.

3.Pregătiți aluatul. Turnați apa într-o cratiță, adăugați unt și sare. Dați amestecul în clocot.

4.Apoi adăugați făina cernută toată o dată și începeți să amestecați energic aluatul cu o lingură de lemn, până la omogenizare.

5.Continuați să amestecați, până aluatul se adună într-o bilă și lasă o peliculă subțire pe fundul și pereții cratiței. Este foarte important să opăriți suficient aluatul (făina).

6.Transferați aluatul într-un vas și îl lăsați să se răcorească puțin.

7.Adăugați ouăle pe rând (câte unul) și amestecați rapid după fiecare, pentru ca oul să nu se fiarbă în aluatul fierbinte. Adăugați următorul ou doar după ce primul s-a încorporat complet.

Sfat. Cantitatea de ouă poate fi diferită, important este să nu exagerați, deoarece ouă puteți să adăugați, iar făină nu. Orientați-vă după consistența aluatului. Al 7-lea ou, îl bateți cu furculița și îl adăugați treptat (noi am folosit 6,5 ouă). Aluatul după această rețetă trebuie să fie puțin mai dens decât aluatul opărit pentru profiterol.

8.Transferați aluatul într-un poș cu duză floare (diametrul aproximativ 2 cm), deoarece gogoșile Tulumbe trebuie să fie destul de groase.

Sfat. Așezați poșul într-un pahar înalt, astfel este mult mai comod să transferați aluatul. Puteți folosi, de asemenea, o pungă de plastic, dar să fie foarte groasă, deoarece aluatul este dens.

9.Turnați o cantitate suficientă de ulei în cratiță, luați foarfeca de bucătărie, o înmuiați în ulei, presați treptat poșul, formați gogoșile și le tăiați.

10.Abia după ce formați gogoșile, puneți tigaia la foc și le prăjiți, până se rumenesc frumos. Pe măsură ce uleiul se înfierbântă, gogoșile se ridică la suprafață și cresc în volum. Rotiți-le periodic, cât să se coacă uniform.

Sfat. Este important să prăjiți bine gogoșile, pentru ca ele să fie crocante la exterior. Astfel își vor mențină bine forma chiar și după ce vor sta în sirop.

11.Scoateți gogoșile pe o farfurie cu șervețel absorbant și o agitați ușor, cât să îndepărtați excesul de ulei. Opriți flacăra și lăsați uleiul să se răcească.

12.Transferați gogoșile în sirop, le lăsați pentru aproximativ 2 minute și le scoateți pe platou.

Sfat. Nu vă recomandăm să țineți gogoșile în sirop mai mult de 2 minute. Acest timp este suficient pentru ca ele să se îmbibe bine, dar să rămână crocante.

13.După ce uleiul se răcorește (este cald, dar nu fierbinte), continuați să formați și să prăjiți gogoșile.

Gogoșile sunt într-adevăr un dulce oriental, deoarece anume aceste deserturi sunt foarte gustoase. Pregătiți-le neapărat, suntem siguri că toată familia le vor aprecia!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!