Gustare delicioasă de vinete pentru iarnă: o pregătesc în fiecare an. E foarte bună alături de cartofii prăjiți!

Astăzi vreau să vă împărtășesc o rețetă de vinete delicioase pentru iarnă. La moment, aceasta este rețeta mea preferată. Ador iarna să o servesc alături de cartofii prăjiți. Este o adevărată bunătate!

INGREDIENTE:

Pentru 4 borcane de 0,5 l:

– 2 kg de vinete;

– 2 linguri cu vârf de sare grunjoasă;

– ulei vegetal de floarea-soarelui (pentru prăjit);

Pentru sos / dressing ( se obține 1 l):

– 6 ardei dulci;

– 3 căței de usturoi;

– 4 roșii de mărime medie;

– 1 ardei iute;

– 2 linguri de zahăr (sau după gust);

– 80 g de oțet de 9 %.

MOD DE PREPARARE:

1. Îndepărtați capetele vinetelor și tăiați-le în rondele cu grosimea de aproximativ 0,5 cm. Puneți-le într-un bol, asezonați-le cu 2 linguri de sare grunjoasă, amestecați-le și lăsați-le să lase zeamă, timp de 20 de minute.

2. Între timp, pregătiți legumele pentru sos. Curățați-le pe toate și tăiați-le în bucăți. Treceți-le prin mașina de tocat carnea. În total, eu am obținut 1 l de pastă de legume.

3. Clătiți bine vinetele cu apă curată, apoi scurgeți-le cu mâinile.

4. Încingeți o tigaie cu puțin ulei vegetal. Prăjiți rondelele de vinete în ea, până când se vor rumeni frumos pe ambele părți. Vă recomandăm să le prăjiți din start pe două tigăi, o să fie mai rapid.

5. Turnați pasta de legume într-o cratiță și puneți-o pe foc. Adăugați zahărul și aduceți compoziția în punctul de fierbere. După aceasta, adăugați oțetul, amestecați și stingeți focul.

6. În continuare, înmuiați generos rondele de vinete în sosul obținut și stratificați-le în borcane curate și uscate.

*Din 2 kg de vinete, eu am obținut 4 borcane de 0,5 l.

7. Așezați borcanele într-o cratiță tapetată cu un prosop de bucătărie și acoperiți-le cu capace, fără să le închideți ermetic. Turnați apă în vas, astfel încât să ajungă până la nivelul „umerașelor” borcanelor.

8. Puneți cratița pe foc și aduceți apa în punctul de fierbere. Din acest moment, sterilizați vinetele timp de 15 minute. După aceasta, scoateți-le și închideți-le ermetic cu capacele lor.

9. Întoarceți borcanele cu susul în jos, înveliți-le cu un prosop și lăsați-le sub el, până când se vor răci complet. Savurați iarna vinetele obținute cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!