Lasagna – va iesi foarte buna, incercati cu incredere!

 

INGREDIENTE:
-200-250 g de foi de lasagna;

-1 kg de carne tocată;

-500 g de roșii;

-200 g de ceapă;

-150 g de morcov;

-3-4 căței de usturoi;

-1 litru de lapte;

-100 g de unt;

-100 g de făină;

-300 g de cașcaval tare;

-50 g de parmezan;

-sare;

-piper;

-ulei.

MOD DE PREPARARE:
1.Pregătiți sosul Bolognese: tocați mărunt ceapa și usturoiul.

2.Dați morcovul prin răzătoarea medie.

3.Descojiți roșiile, iar pulpa lor pasați-o cu blenderul sau dați-o prin răzătoare.

4.Prăjiți ceapa și usturoiul în ulei.

5.Adăugați morcovul și prăjiți-l.

6.Adăugați carnea tocată, sare, piper și înăbușiți amestecul până este gata (aproximativ 25 minute).

7.Adăugați roșiile pasate și înăbușiți sosul încă 5 minute.

8.Pregătiți sosul Bechamel: topiți untul.

9.Adăugați făina, amestecați foarte bine și lăsați-o să se prăjească puțin.

10.Apoi turnați laptele în jet subțire, amestecați foarte bine și fierbeți sosul până devine gros ca smântâna. Cel mai important este să evitați formarea cocoloașelor.

11.Sărați puțin sosul și, dacă doriți, puteți adăuga nucșoară sau usturoi.

12.Dați cașcavalul prin răzătoarea medie, iar parmezanul — prin răzătoarea mică.

13.Puneți foile de lasagna în tava de copt (citiți cu atenție instrucțiunile de pe ambalaj: unii producători propun fierberea foilor de lasagna, iar alții — utilizarea foilor uscate).

14.Turnați peste ele jumătate din sosul Bolognese.

15.Adăugați apoi 1/3 din sosul Bechamel.

16.Presărați jumătate din cașcavalul ras.

17.Acoperiți aceste ingrediente cu un strat de foi de lasagna.

18.Turnați sosul Bolognese rămas, acoperindu-l apoi cu sos Bechamel.

19.Presărați cașcavalul rămas.

20.Mai adăugați un strat de foi de lasagna, ungându-l cu sosul Bechamel rămas.

21.Introduceți tava în cuptorul preîncălzit până la 180ºC, pentru 40-45 minute.

22.Scoateți lasagna din cuptor și presărați-o cu parmezan (puteți păstra puțin parmezan ca să-l presărați peste lasagna, când va fi gata). Dați-o la cuptor pentru încă 5-10 minute.

23.Puteți servi lasagna cu sos de roșii: prăjiți 100 g de ceapă și 2 căței de usturoi tocați mărunt. Adăugați 300 g de roșii (decojite și mărunțite), sare, piper și înăbușiți-le 5-10 minute.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

Distribuiți această rețetă delicioasă prietenilor voștri! Vă mulțumim!