Maioneză fără ouă și lapte pentru gospodinele care țin post!

O rețetă minunată de maioneză de post, care se prepară pe bază de supă de leguminoase. Sosul alb se bate bine și are o consistență foarte densă. Gustul maionezei de post nu diferă de cel al maionezei de casă pe bază de gălbenușuri. În plus, este mult mai gustoasă decât maioneza din comerț. Varianta perfectă pentru salate în post.

INGREDIENTE:

– 150 ml de supă de leguminoase sau lichid de la fasole, mazăre conservată;

– 350-500 ml de ulei;

– 1 linguriță de zahăr;

– ½ linguriță de sare;

– 1 linguriță de muștar;

– 1 linguriță de zeamă de lămâie sau muștar;

– orice condimente – după gust.

MOD DE PREPARARE:

1. În supă sau lichid de la conservă adăugați oțet, zahăr, sare și zeamă de lămâie. Bateți ingredientele cu blenderul vertical timp de câteva secunde la viteză maximă.

2. Schimbați viteza, setând-o pe cea medie, și, fără să opriți blenderul, turnați uleiul în fir subțire. Țineți minte, cu cât mai subțire este firul cu atât mai bine se bate maioneza.

3. Adăugați condimentele și continuați să bateți maioneza, până capătă consistența dorită, timp de 5-7 minute fără întrerupere, adăugând continuu ulei.

Sfat. Maioneza poate să nu se bată din cauza vasului prea larg sau din cauza că ingredientele au temperatură diferită. Perfect ar fi ca vasul să aibă diametrul cu câțiva centimetri mai mare decât cel al blenderului, iar toate produsele să fie de la frigider. Dacă nu aveți un vas special pentru blender, folosiți un borcan de 1l.

4. Dacă supa sau lichidul din conservă conține puțină proteină, atunci maioneza nu va fi foarte densă. În acest caz, mai adăugați ulei și mai bateți o dată bine maioneza.

5. Păstrați sosul la frigider timp de cel mult 7 zile într-un recipient închis ermetic.

După cum vedeți, dintr-un produs ieftin, pe care de regulă îl aruncăm, puteți pregăti cea mai adevărată maioneză! Fără ouă, deci de post! Ușoară, pufoasă, de neînlocuit în salate și aperitive!

V-a plăcut rețeta maionezei de post pregătită în casă? Atunci distribuiți-o prietenilor!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!