Minimum ingrediente și timp! Un deliciu incredibil în doar treizeci de minute – fursecuri!

Sunt pur și simplu nemaipomenit de gustoase! Crustă fină fragedă la exterior și miez dulce care se întinde. Fursecuri perfecte pentru o cafea! 

INGREDIENTE: 

-2 albușuri (60-70 gr); 

-150 gr de zahăr fin sau zahăr pudră; 

-1 praf de vanilie sau 2 lingurițe de zahăr vanilat; 

-1 praf de acid citric, 1 linguriță de zeamă de lămâie sau 1 praf de sare; 

-50 gr de nuci uscate; 

-50 gr de ciocolată. 

MOD DE PREPARARE: 

1.Separați albușurile foarte bine, ca să nu ajungă nici o urmă de gălbenuș în vas. 

Sfat. Nu uitați, vasul și paletele mixerului trebuie să fie uscate și curate, fără urme de apă și grăsime. 

2. Adăugați acid citric și le bateți timp de 1 minut, până se formează spumă. 

3. Adăugați zahărul vanilat și încorporați treptat zahărul. Bateți albușurile timp de 10-12 minute, până obțineți o compoziție densă, pufoasă și lucioasă. Este de preferat ca zahărul să se topească complet. 

Sfat. Dacă zahărul nu este fin, atunci va fi nevoie să bateți mai mult timp albușurile, cât să se topească zahărul. Temperatura albușurilor nu contează, se consideră că cele reci se bat mai bine, dar ele sunt mai puțin ferme, iar cele la temperatura camerei, se bat mai mult timp, dar sunt mai stabile. 

4. Mărunțiți nucile cu blenderul, apoi tăiați ciocolata bucăți cu cuțitul, o treceți prin răzătoare sau o mărunțiți, la fel, cu blenderul. 

5. Adăugați nucile și ciocolata în albușuri și amestecați doar de câteva ori, nu foarte mult timp, pentru că ciocolata și nucile conțin grăsimi, din cauza cărora albușurile se pot lăsa. 

Sfat. De asemenea, puteți adăuga doar ciocolată, fulgi de cocos, diverse nuci etc. 

6. Adăugați câte aproximativ 1 lingură de compoziție pe tava tapetată cu hârtie de copt sau folosiți un poș de patiserie. 

Sfat. Hârtia să fie de calitate, pentru ca fursecurile să nu se lipească, sau o ungeți cu ulei. 

7. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la 150°C timp de aproximativ 20 de minute (încălzire sus-jos fără convecție). 

Sfat. Vă recomandăm să faceți fursecurile mai mici și să le coaceți timp de aproximativ 15 minute, ca să nu fie nevoie să le mușcați. Dacă nu doriți ca fursecurile să crape la suprafață, atunci e nevoie să le coaceți la temperatură mai mică și puțin mai mult timp. 

8. Lăsați fursecurile să se răcorească timp de aproximativ 3 minute pe tavă, apoi le scoateți pe grătar. 

Fursecurile devin crocante la exterior și se rumenesc ușor, dar continuă să se întindă în interior. Dacă doriți să fie complet crocante, atunci le uscați mai mult timp la temperatură mai joasă. Sunt atât de gustoase! Într-adevăr, desertul ideal pentru ceai sau cafea. Ciocolata, nucile și bezeaua formează un deliciu pe cinste, care se pregătește în clipe numărate. Va puteți bucura familia oricând aveți chef! 

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!