Mușcata (Geranium): tăierea de toamnă, plantarea și butășirea. Cum puteți păstra mușcata până în primăvară!

Dacă aveți un soi de mușcată, care crește foarte bine în sol deschis, atunci aveți nevoie de metode de păstrare a plantei, astfel încât primăvara să o puteți planta din nou și să vă bucurați toată vara de o înflorire abundentă.

1.Pentru început, scoateți tufa din pământ. Rădăcina o plantați în ghiveci, iar butașii îi tăiați și îi utilizați pentru înmulțirea mușcatei.

2.Îndepărtați frunzele și vârfurile tulpinilor, păstrând ochiurile, care ar putea da frunze noi.

3.Luați un ghiveci, așezați la bază un drenaj (bucăți de polistiren expandat sau argilă expandată) și îl umpleți cu pământ amestecat cu nisip și cenușă de lemn.

4.Faceți o adâncitură, așezați tufa, repartizați rădăcinile și adăugați amestec de pământ, nisip și cenușă, cât să le acoperiți.

5.Dacă folosiți sol umed, nu e nevoie să udați tufa după plantare. O irigați peste câteva zile, când se usucă solul.

6.Alegeți cei mai groși butași, îndepărtați frunzele și tăiați vârful.

7.Dacă butașul este lung, îl puteți tăia în jumătate. Folosiți o foarfecă de grădină și faceți o tăietură oblică.

8.Pregătiți o jardinieră, la baza căreia adăugați un drenaj și o umpleți cu sol amestecat cu nisip și cenușă.

9.Faceți găuri mici cu cuțitul și plantați butașii la o adâncime de 4-5 cm. Presați solul din jurul lor, pentru ca butașii să fie fixați bine.

10.Puneți ghiveciul pe pervaz și udați butașii peste 1-2 zile, în dependență de cât de uscat va fi solul.

Sfat. Dacă aveți suficient spațiu în casă, vă recomandăm să plantați butașii la o distanță mai mare. În acest caz, primăvara, tufa va fi deja formată. În cazul butășirii la distanță mică, se va forma doar sistemul radicular și, primăvara, în sol deschis vor fi plantați butași cu rădăcini, nu tufe. Perioada potrivită pentru plantare este când nu mai există riscul înghețurilor pe timp de noapte și când solul se încălzește puțin.

11.Fertilizați butașii cu îngrășăminte naturiste și din comerț, alternându-le.

Practic toți butașii se prind. Posibil doar 1-2 să putrezească din cauza umidități excesive. Mușcata se acomodează și se înrădăcinează perfect chiar și fără utilizarea stimulatorilor de creștere.

Spor la grădinărit!